Infrastructură

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a semnat contractul pentru reabilitarea a 12 străzi din municipiu

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș
Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a semnat contractul pentru lucrările de reabilitare și modernizare a 12 străzi din acest municipiu. Ilie Boncheș a precizat că proiectul a fost aprobat la finanțare prin Programul Operațional Regional, Axa 7.1 Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului. El a arătat că valoarea totală a proiectului este de aproape 15 milioane de lei, iar contribuția de la bugetul local se ridică la suma de aproximativ 296.000 de lei. Primarul din Vatra Dornei a spus că în urma licitației valoarea contractului pentru execuția lucrărilor în cadrul acestui proiect este de 12,2 milioane de lei, cu tot cu TVA, constructorul fiind compania SC Frasinul SRL.
„Proiectul de investiție vizează modernizarea a 12 străzi din municipiul Vatra Dornei, a căror lungime totală este de 10,040 kilometri. Stările care urmează să fie modernizate deservesc mai multe zone de locuințe, respectiv obiective turistice și zone de agrement”, a spus primarul din Vatra Dornei.
El a mai spus că în cadrul proiectului vor fi reabilitate și modernizate străzile Bistriței, Chilia, Foresta, Bărnărel, Eroilor, Pinului, Schitului, Sondei, Dornelor, Vasile Litu, Telefericului și Unirii.

Recomandări

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună

Marius Rîpan anunță o investiție de 7 milioane de euro pentru parcul municipal din Vatra Dornei. Proiectul include reabilitarea tuturor izvoarelor din parc, un amfiteatru și zonă de picnic