Administrație

Primarul din Moara, Constantin Prodaniuc: În cele două mandate s-au realizat investiții importante în toate satele comunei

Primarul din Moara, Constantin Prodaniuc, a prezentat un bilanț al celor două mandate pe care le-a avut la conducerea acestei comune
Primarul din Moara, Constantin Prodaniuc, a prezentat un bilanț al celor două mandate pe care le-a avut la conducerea acestei comune

Primarul din Moara, Constantin Prodaniuc, a prezentat un bilanț al celor două mandate pe care le-a avut la conducerea acestei comune, subliniind faptul că în ultimii ani au fost realizate investiții importante în toate satele. Constantin Prodaniuc a arătat că încă din momentul în care a preluat mandatul a fost preocupat de realizarea de investiții în infrastructura comunei, fie că a fost vorba de modernizări de drumuri, extinderea rețelelor de utilități sau modernizarea unităților culturale sau de învățământ. Prodaniuc a arătat că în cei opt ani de mandat, cheltuielile pentru investiții au depășit suma de 10 milioane de lei (100 de miliarde de lei vechi), bani proveniți doar din bugetul propriu, la care s-au adăugat și fonduri europene.
Primarul din Moara a remarcat faptul că în ultima perioadă a observat că unul dintre cei care și-au anunțat candidatura pentru funcția de primar al comunei a vehiculat că administrația locală ar fi beneficiat în ultimi opt ani de un buget total de 10 milioane de euro și, mai mult, întreabă cum au fost cheltuiți acești bani. Constantin Prodaniuc a subliniat faptul că cel care a întrebat acest lucru a făcut parte recent din conducerea Primăriei Moara, lăsând astfel să se înțeleagă că este vorba despre fostul viceprimar Dorel Constantin Dumitraș. Prodaniuc a subliniat că afirmațiile acestuia cu privire la suma de care ar fi beneficiat comuna sunt eronate și că Dorel Constantin Dumitraș ar fi trebuit să știe ce înseamnă un buget, ce înseamnă cheltuielile de funcționare, pentru învățământ sau pentru asistență socială, și cele pentru investiții. „Suma totală pe care am avut-o în buget nu ajunge la 10 milioane de euro, cu tot cu salarizarea profesorilor din sumele care vin de la Ministerul Educației cu destinație specială, cu cheltuielile de funcționare și de personal sau cu alte cheltuieli. Nu înțeleg de ce unii denaturează adevărul, chiar dacă au făcut parte din conducerea primăriei. Practic e o rea intenție, o dezinformare a cetățenilor din comuna Moara, care nu face altceva decât să pericliteze bunul mers al funcționării primăriei”, a declarat Prodaniuc.
El a ținut să adauge că în fiecare an din cele două mandate ale sale, inclusiv în 2008, când a preluat conducerea primăriei la mijlocul anului, sumele alocate pentru investiții în comună au depășit un milion de lei (10 miliarde de lei vechi), cea mai mare sumă alocată cu această destinație fiind în 2015, de 1,756 milioane de lei.
Prodaniuc anunță că pe nouă străzi din comună vor fi realizate lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu apă
Constantin Prodaniuc a arătat că de când a preluat mandatul de primar s-au realizat investiții în modernizarea prin asfaltare sau betonare a mai multor drumuri din comună, s-au realizat lucrări de reabilitare la școlile din Liteni și Moara Carp, s-a amenajat o grădiniță de copii în satul Liteni, au fost construite 16 podețe pe drumuri comunale și sătești și a fost achiziționată o autospecială pentru salubrizare. Prodaniuc a precizat că la acestea se adaugă investiții în extinderea rețelelor electrice în mai multe zone ale comunei, cum ar fi satul Bulai, zona Tinoasa, zona iaz Barbă, dar și în lucrări pentru extinderea rețelelor de alimentare cu apă (de exemplu pe str. Tinoasa și Humorului) și extinderea rețelelor de apă și colectare a apei pluviale, cum ar fi rețeaua de doi kilometri în zona Bulai. El a amintit că în comuna Moara a fost dat în folosință un nou sediu pentru primărie, dar și un nou cămin cultural în Moara Nica, fiind începute și lucrările de construcție a căminului cultural din satul Liteni. Primarul din Moara a arătat că în momentul de față a fost proiectată extinderea rețelei electrice în zona imașului și a fost întocmită documentația pentru obținerea finanțării în vederea extinderii rețelei de alimentare cu apă pe nouă străzi din comună.
„Am avut grijă ca toate satele comunei să beneficieze de investiții în infrastructură, și vorbim aici de Vornicenii Mici, Vornicenii Mari, Liteni, Moara Carp sau Moara Nica. De exemplu, la Moara Carp avem drumuri asfaltate pe doi kilometri, din fonduri proprii, la care se mai adaugă 1,5 kilometri în Ponoare, proiect realizat din fonduri europene, sau în Vornicenii Mari, unde s-au realizat lucrări pe 2,5 kilometri de drumuri, pe fonduri destinate modernizării drumurilor afectate de inundații”, a spus Prodaniuc.
El a precizat că în perioada următoare va prezenta investițiile care au fost realizate în toate satele comunei, precum și prioritățile pentru următoarea perioadă.

Noul cămin cultural construit din fondurile Primăriei Moara
Noul cămin cultural construit din fondurile Primăriei Moara
Primăria a investit în modernizarea drumurilor din mai multe sate ale comunei
Primăria a investit în modernizarea drumurilor din mai multe sate ale comunei
Primarul din Moara, Constantin Prodaniuc, a prezentat un bilanț al celor două mandate pe care le-a avut la conducerea acestei comune
Primarul din Moara, Constantin Prodaniuc, a prezentat un bilanț al celor două mandate pe care le-a avut la conducerea acestei comune

Recomandări

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță că în satul Sf. Ilie se va construi o grădiniță nouă cu trei grupe

Porți deschise la EGGER, care a realizat noi investiții, de 25 de milioane de euro, inclusiv într-un produs inovator

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu