Dezinteres

Primarul din Forăști se joacă cu răspunsurile oficiale date cetățenilor

Prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, l-a criticat, pe primarul comunei Forăști, Brăduț Avrămia, lăsând să se înțeleagă că acesta dă dovadă superficialitate în modul în care răspunde petițiilor depuse de cetățeni la Primărie. Onofrei a exemplificat prin două adrese semnate de primarul Avrămia, emise ca răspuns la solicitarea unei persoane de a rezolva o problemă ce ținea de retrocedarea unei suprafețe de teren. Prefectul a afirmat că pentru aceeași cerere, depusă de persoana în cauză, primarul din Forăști a răspuns într-o primă fază într-un mod evaziv, făcând afirmații care nu țineau de competențele lui. Astfel, primarul consideră că nu se poate face validarea cererii de retrocedare a suprafeței de teren revendicată, de 8,39 de hectare, deoarece, pe lângă faptul că aceasta „este destul de mare”, „trebuie acte doveditoare (…) că ea a fost folosită până în prezent de către dumneavoastră, sau de o persoană împuternicită de dumneavoastră”. Față de acest răspuns, prefectul consideră că acesta este unul dintre exemplele care dovedesc neimplicarea unor primari în rezolvarea problemelor cetățenilor. „În primul rând, în afara faptului că îi răspunde pe lângă subiect și neprofesionist, îi cere niște lucruri absurde. Tocmai de asta revendică omul terenul. Pentru că nu l-a avut până acum, deoarece i-a fost luat. Din răspunsul primarul reiese că îi va da terenul doar dacă îl deține în prezent”, a spus Orest Onofrei. El a adăugat că l-a atenționat pe primar față de modul în care a dat acest răspuns, motiv pentru care Brăduț Avrămia s-a conformat, și i-a înaintat persoanei care revendică terenul un răspuns mai „serios”. Astfel se face, că de la imposibilitatea de a-i rezolva cererea de retrocedare, Avrămia revine la sentimente mai bune și invită persoana respectivă la primărie pentru a „identifica împreună amplasamentul fostei proprietăți, pentru a verifica și a completa documentația anexată cererii. De asemenea, vă adresăm rugămintea de a prezenta orice alte acte din care să rezulte dreptul de proprietate a terenului solicitat”.

Recomandări

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, și-a pierdut oficial mandatul după ce a fost condamnat la închisoare cu executare

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER

După scandalul de agresiune și perchezițiile de la domiciliu, primarul din Mitocu Dragomirnei și-a luat concediu medical