Gest nobil

Primarul din Dărmănești și-a donat salariul unei familii căreia i-a ars casa

Dan Chidoveț: „Nu pot fi insensibil la problemele pe care le au oamenii din comună, cu atât mai mult când este vorba de o familie cu trei copii rămasă fără casă în plină iarnă”

Raze de speranță și umanitate pentru o familie din Dărmănești greu încercată la finele anului trecut, după ce gospodăria situată la numărul 384 le-a fost mistuită de flăcări. Un incendiu devastator care a avut loc cu câteva zile înainte de Crăciun, pe 21 decembrie 2015, i-a lăsat pe Vasile Ceviuc, pe soția acestuia și pe cei trei copii ai familiei fără nici un acoperiș deasupra capului.
Printre cei care s-au implicat extrem de activ în susținerea acestei familii este și primarul din Dărmănești, Dan Chidoveț. Acesta și-a donat ieri întreaga indemnizație de 3.000 de lei către familia Ceviuc, un gest care se vede mai rar în ziua de azi.
Nu este singurul lucru făcut de Dan Chidoveț pentru sprijinirea oamenilor rămași fără casă pe 21 decembrie. În cursul lunii trecute, primarul din Dărmănești a inițiat o hotărâre de Consiliu Local prin care familiei Ceviuc i s-a acordat suma de 5.000 de lei de la bugetul local, bani care vor ajunge la destinatar până la finalul acestei săptămâni.
„Nu pot fi insensibil la problemele pe care le au oamenii din comună, cu atât mai mult când este vorba de o familie cu trei copii rămasă fără casă în plină iarnă. Poate nu-i o sumă foarte mare, dar sper ca acești bani să reprezinte un punct de plecare pentru familia Ceviuc în reconstrucția casei. Sunt convins că și alți oameni din Dărmănești se vor implica și vor ajuta această familie și spun asta pentru că îi știu pe locuitorii din comună, le știu spiritul de compasiune și mai știu că nu-și lasă de izbeliște semenii aflați în suferință”, a mărturisit Dan Chidoveț.

Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului