Orașul Suceava a fost vizitat, luni, de primarul Vienei, dr. Michael Häupl, care s-a întâlnit cu conducerea municipiului și județului, respectiv cu primarul Ion Lungu, președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, și prefectul Orest Onofrei.
Gazdele i-au spus oaspetelui austriac că municipiul Suceava a fost condus timp de 23 ani de un primar austriac, Franz Ritter von Des Loges, iar guvernarea locală din acea perioadă reprezintă un model de administrarea a orașului inclusiv pentru această perioadă.
Oficialitățile prezente la întâlnire, atât partea română cât și cea austriacă, au convenit ca pe parcursul zilei să discute probleme punctuale privind eventualele colaborări, în cadrul celorlalte întâlniri din program.
În finalul întâlnirii, primarul Vienei, dr. Michael Häupl, le-a oferit prefectului și președintelui Consiliului Județean medalia de aur a orașului Viena, iar primarului municipiului Suceava sigiliul primăriei orașului Viena.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, s-a declarat onorat de darul primit, cu atât mai mult cu cât, conform acestuia, sigiliul îi conferă acces în Primăria Viena.
Viena, cea mai mare comună a Austriei Primăria Viena și dr. Häupl sunt de mai mulți ani promotorii unor evenimente organizate în România. De exemplu, Balul vienez la București are loc anual sub patronajul primarului vienez, iar Zilele Vienei la București, manifestări culturale, economice și urbanistice, sunt organizate și realizate de Primăria Viena cu sprijinul Primăriei Municipiului București și al Centrului de Proiecte Culturale – ArCuB. Viena, cu o populație de 1,6 milioane de locuitori, este cea mai mare comună a Austriei, sediu a câtorva zeci de organizații internaționale. Cele mai multe dintre ele aparțin Organizației Națiunilor Unite. Alături de New York și Geneva, este al treilea sediu al ONU, găzduind și suborganizații ale acesteia ca UNIDO, IAEO și centrala OPEC.
Prin birourile din străinătate, Viena a reușit să creeze o rețea deasă de contacte și legături cu orașele din centrul și Estul Europei în diferite domenii, cum ar fi politică, administrație, mass-media, mediu înconjurător, economie, cultură și siguranță.
Scopul este acela de a oferi vecinilor ajutor pentru a ști cum să se ajute ei înșiși, de a intensifica relațiile de colaborare într-o Europă a cetățenilor și regiunilor, în special relațiile dintre comunități locale, de a promova în acest fel integrarea europeană și, de asemenea, de a da posibilitatea tuturor părților de a profita de pe urma acestor relații.






