Primarul de Forăști a rămas fără mandat

Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a emis, vineri, Ordinul nr. 491, prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului primarului comunei Forăști, Brăduț Avrămia. Ordinul a fost comunicat primarului comunei Forăști, Consiliului Local al comunei Forăști, secretarului UAT Forăști și Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Ordinul a avut la bază un raport de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, rămas definitiv printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Motivul încetării mandatului înainte de termen a fost conflictul de interese în care a fost găsit primarul, de către ANI.
Conflictul de interese al primarului de Forăști a fost constatat de ANI în anul 2014, după ce primăria a vândut un teren de circa 800 de metri pătrați soției edilului. Brăduț Avrămia a contestat raportul la Curtea de Apel Suceava, arătând că Primăria Forăști a organizat licitații pentru vânzarea de terenuri, dar el nu s-a ocupat efectiv de tranzacții, însă instanța a dat câștig de cauză Agenției de Integritate. Recursul făcut de primar la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat, la sfârșitul săptămânii trecute, astfel că sentința dată de instanța suceveană a rămas definitivă.

Recomandări

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, și-a pierdut oficial mandatul după ce a fost condamnat la închisoare cu executare

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local