Primarul Craiovei, Antonie Solomon, arestat



Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost arestat preventiv, ieri după-amiază, pentru 29 de zile, după aproape cinci ore de audieri, în baza unui mandat emis pe numele său de magistrații Tribunalului Argeș, edilul fiind acuzat de luare de mită, fals intelectual și uz de fals.
Antonie Solomon a părăsit, ieri, în jurul 15.40, clădirea Tribunalului Argeș, sub escortă, urmând să fie dus în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.
Avocații edilului au confirmat că vor face recurs împotriva deciziei magistraților Tribunalului Argeș, care se va judeca, cel mai probabil, vineri, la Curtea de Apel Pitești.
În momentul în care cobora scările Tribunalului Argeș, Antonie Solomon a fost întrebat de jurnaliști dacă se aștepta la o asemenea decizie, iar el a răspuns: Nu! „Nu mă așteptam. Sincer!”.
Întrebat ce probe au avut anchetatorii, Solomon a răspuns: „Nici o probă!”, după care a intrat in duba Poliției.
Solomon a fost transportat apoi în arestul IPJ Argeș.
Acuzat de luare de mită, fals intelectual și uz de fals
Antonie Solomon este acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită, fals intelectual și uz de fals, a declarat marți seară agenției MEDIAFAX Ovidiu Constantinescu, directorul de comunicare al casei de avocatură „Boștină și Asociații”, cea care-l reprezintă pe Solomon. Reprezentantul casei de avocatură nu a putut da detalii despre circumstanțele în care Solomon ar fi primit mita de luarea căreia îl acuză procurorii anticorupție, de la cine, care ar fi cuantumul acesteia și ce ar fi urmat să facă în schimbul banilor.
Primarul Craiovei, care este liderul PDL Craiova, a fost reținut pentru 24 de ore, marți seară, după ce a fost audiat timp de câteva ore la DNA Pitești. Solomon s-a prezentat, marți după-amiază, în jurul orei 16.00, la sediul teritorial Pitești al DNA, pentru audieri, după ce, dimineață, procurorii au ridicat de la locuința și biroul acestuia înscrisuri și acte care au legătură cu cazul hipermarketului PIC al omului de afaceri Cornel Penescu.
Manifestație pentru susținerea lui Solomon
Aproximativ 500 de angajați ai Primăriei și membri ai PDL au protestat ieri la Craiova față de arestarea primarului Antonie Solomon.
Unul dintre angajații Primăriei le-a propus participanților să se adune în același loc în fiecare seară, la ora 18.00, până când „primarul se va întoarce acasă”.
Aproximativ 200 de angajați ai Primăriei Craiova s-au strâns, în jurul orei 18.00, în sala de ședințe a Consiliului Local, unde au stabilit să iasă în stradă nemulțumiți de decizia de arestare a primarului Solomon, care este și lider al organizației municipale a PDL.
Liderul de sindicat al angajaților Primăriei, Ovidiu Vilcea, le-a spus celor prezenți în sala Consiliului Local să se solidarizeze cu Antonie Solomon, care le-a fost alături „și la bine, și la rău” și le-a propus acestora să meargă la Pitești în ziua în care va fi judecat recursul primarului la decizia de arestare preventivă.
Ulterior, la manifestație s-au adunat circa 500 de persoane – angajați ai Primăriei, dar și membri ai PDL – , care, după ce au protestat pașnic în fața sediului Municipalității, au mers în Piața Prefecturii. Acolo, protestatarii au scandat „Solomon, acasă”, ei afișând și un banner pe care scria „Antonie Solomon, primarul din inimile noastre”.
Din cauza protestului, circulația rutieră a fost îngreunată în centrul orașului.