Decizie asumată

Primarul Bogdan Loghin spune că destituirea managerului Spitalului din Rădăuți este una „politică”

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin
Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin

Invitat în cadrul unei emisiuni de televiziune, primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, a vorbit și despre situația conflictuală care există la spitalul din municipiu. Mai exact, Bogdan Loghin spune că și-a asumat decizia de încetare a mandatului de manager a titularului Traian Andronachi și a explicat că totul vine din trecut.
”Decizia politică a venit când domnul Tatar (n.r. – fostul primar din Rădăuți) l-a dat afară pe domnul Tibeică și l-a montat pe domnul Andronachi. Eu am fost acolo și știu că a fost pus politic. Domnul Andronachi este exponentul PSD-ului și a fost pus de domnul Tatar la momentul respectiv. Și acum e o chestiune tot politică”, a spus Bogdan Loghin.
Traian Andronachi a plecat de la conducerea Spitalului Municipal Rădăuți printr-o decizie a Consiliului de Administrație în urma analizării unui raport de control efectuat la cererea conducerii Primăriei Rădăuți.
Managerul demis al unității medicale a acționat deja în instanță și cere judecătorilor suspendarea măsurii încetării contractului de management până când lucrurile se vor judeca pe fond. Mai exact, până când judecătorii vor decide dacă demiterea sa a fost făcută legal sau cu încălcarea atribuțiilor prevăzute de legislația în vigoare.

Recomandări

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților