Investiție

Primarii din Cornu Luncii și Rădășeni au semnat contractul pentru construcția rețelei de gaz metan în cele două comune

Primarii din Cornu Luncii și Rădășeni au semnat contractul pentru construcția rețelei de gaz în cele două comune
Primarii din Cornu Luncii și Rădășeni au semnat contractul pentru construcția rețelei de gaz în cele două comune

Primarii din Cornu Luncii și Rădășeni, Gheorghe Fron, respectiv Neculai Perju, au semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru o rețea de gaz metan în cele două comune. Contractul a fost semnat cu reprezentanta asociației de firme care a câștigat licitația pentru realizarea lucrărilor. Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a declarat că valoarea totală a investiției este de 83,4 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, printr-un proiect depus de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară formată din cele două comune. Întreaga rețea de gaz metan va avea 110 kilometri, din care 61,6 kilometri în comuna Cornu Luncii, în satele Cornu Luncii, Băișești, Brăiești, Dumbrava, Sasca Nouă și Sasca Mică, și 48,5 kilometri în Rădășeni, în satele Rădășeni, Lămășeni și Pocoleni.
Pentru Cornu Luncii se are în vedere racordarea la rețeaua de gaz a 1.970 de gospodării și a 20 de clădiri administrative, în timp ce la Rădășeni numărul consumatorilor casnici (gospodării) care se vor putea racorda la rețea va fi de 1.186, la care se adaugă 14 clădiri administrative. După semnarea contractului, primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a precizat că în celelalte trei sate din această comună va fi realizat un alt proiect pentru rețeaua de gaz metan. „Semnarea acestui contract reprezintă încheierea cu succes a mai multor etape desfășurate în decurs cu trei ani. Aducțiunea de gaz metan a reprezentat o prioritate pentru cele două comune și aduce un plus de confort și civilizație locuitorilor”, a spus Gheorghe Fron.
El a subliniat faptul că acest contract pentru construcția noii rețele de gaz metan din Cornu Luncii și Rădășeni este al doilea de acest gen din zona Fălticeni. În același timp, primarul din Rădășeni, Neculai Perju, a spus că lucrările vor începe în primăvara anului viitor, până atunci urmând să fie realizat proiectul tehnic. Neculai Perju a precizat că lucrările vor începe în același timp în ambele comune și se vor realiza în mai multe etape. ”Accesul la gaz va fi alocat odată cu recepția lucrărilor pe fiecare tronson în parte”, a arătat primarul din Rădășeni, care a mai adăugat că cele două comune au desemnat inclusiv operatorul care va furniza gazul metan.

Recomandări

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, consideră că reforma administrației publice trebuie făcută cu primăriile și nu împotriva lor

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței