Măsuri

Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic

Excavatorul firmei, surprins în timp ce săpa pe malul râului Siret
Excavatorul firmei, surprins în timp ce săpa pe malul râului Siret

Controalele făcute pe malul râului Siret, în zona comunei Zamostea, în urma unor acuzații aduse de un localnic, conform cărora gunoaiele erau depozitate de primărie în gropile de pe malul râului, iar o firmă de exploatare a balastului a distrus malul râului, fără a avea autorizație, s-au încheiat în cursul zilei de miercuri. După ce în timpul zilei de marți reprezentanți ai Gărzii de Mediu Suceava împreună cu inspectori ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava au fost la fața locului și au constatat abateri grave de la reglementările de mediu și de la cele privind respectarea Legii Apelor, reprezentanții părților implicate s-au întâlnit miercuri pentru a clarifica problemele semnalate. De această dată inspectorii celor două instituții s-au întâlnit cu conducerea comunei, în frunte cu primarul Vasile Haliuc, și cu reprezentanți ai firmei Aga Trans SRL Dorohoi, cea care exploatează balast în zonă. În urma probelor evidente de la fața locului, Primăria Zvoriștea a fost amendată pentru nerespectarea normelor de mediu, iar firma botoșăneană a primit sancțiuni contravenționale din partea ambelor instituții.
Primăria Zvoriștea, amendată pentru depozitarea ilegală a gunoaielor
Sorin Șandru, un localnic din comuna Zamostea, l-a acuzat pe primar că folosește terenurile primăriei din preajma râului Siret după bunul său plac, dând acces unei firme de exploatare a balastului din județul Botoșani să sape în imediata apropiere a râului și să distrugă astfel malul Siretului. Mai mult de atât, primarul era acuzat că depozitează în mod sistematic gunoaiele adunate din satele comunei în gropile de pe malul râului Siret, unde sunt apoi acoperite cu pământ de aceiași colaboratori ai săi de la firma de exploatare balast. Sorin Șandru povestea în urmă cu două zile că din numărul total al mașinilor cu gunoi colectate într-o lună de zile la Zamostea, o mică parte ajung în depozitul de la Botoșani, cele mai multe fiind descărcate în gropile de lângă râul Siret. Aceste acte iresponsabile ale edilului din Zamostea ar duce la afectarea mediului din zonă și la extinderea necontrolată a albiei râului, care a distrus pășunea și a pus în pericol digul construit pentru noua acumulare de la Vârfu Câmpului. În urma verificărilor făcute în teren de inspectorul Alina Bîrleanu de la Garda de Mediu Suceava, Primăria Zamostea a fost sancționată contravențional. În procesul verbal încheiat în urma constatărilor, primăria a fost sancționată întrucât nu a asigurat în totalitate colectarea, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor rezultate de pe raza comunei Zamostea, constatându-se depozitări de deșeuri menajere și reciclabile în zona Zamostea – Luncă. Pentru aceste abateri garda de Mediu Suceava a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 211/2011. În același timp primăria este obligată să salubrizeze zona, până la data de 28 iunie 2017.
Sancțiuni aplicate și pe numele firmei de exploatare a balastului din județul Botoșani
Cel care a făcut sesizarea în legătură cu neregulile constatate pe malul râului Siret, în dreptul comunei Zamostea, spune că același primar a dat acces liber unei firme de exploatare a balastului, din județul Botoșani, să sape fără noimă și fără nici o regulă în apropierea imediată a albiei râului, distrugând malul. În urma verificărilor făcute la fața locului de reprezentanții celor două instituții și a documentelor care atestă legalitatea desfășurării activității de către firma Aga Trans SRL Dorohoi, au fost constatate mai multe nereguli. Reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava au constatat că firma a efectuat lucrări de extracție a agregatelor minerale, la circa doi kilometri în aval de podul aflat în construcție la Talpa, fără a solicita și obține autorizație de mediu. Din această cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei, conform Ordonanței 195/2005, privind protecția mediului. Prin actul de constatare încheiat au fost impuse firmei de exploatare măsuri pentru nivelarea zonei afectate și mutarea activității de exploatare într-o altă zonă, pentru care firma deține autorizație de mediu. Inspectorul Adrian Rusu, delegat din partea Inspecției Teritoriale a Apelor din cadrul Societății de Gospodărire a Apelor Suceava, a constatat și el nereguli în ceea ce privește intervenția în zona albiei râului Siret. S-a constatat astfel că firma de exploatare din Botoșani a săpat fără acte de reglementare în malul râului Siret, fapt recunoscut și de reprezentantul societății. Din acest motiv Aga Trans SRL a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 25.000 de lei, conform Legii Apelor, Articolul 87, punctul 36. În același timp au fost impuse măsuri de nivelare a zonei până la data de 7 iulie 2017. Respectarea acestor măsuri impuse de reprezentanții celor două instituții vor fi verificate în teren, în perioada care urmează.

Camioanele firmei, transportând balastul prin apa râului, spre celalalt mal
Camioanele firmei, transportând balastul prin apa râului, spre celalalt mal
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Primăria Zamostea, sancționată de Garda de Mediu, în urma acuzațiilor făcute de un localnic
Excavatorul firmei, surprins în timp ce săpa pe malul râului Siret
Excavatorul firmei, surprins în timp ce săpa pe malul râului Siret

Recomandări

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu