Finanțare

Primăria Vatra Dornei va primi 2,4 milioane de lei pentru finalizarea închiderii fostului depozit de deșeuri

Municipiul Vatra Dornei a primit fonduri pentru finalizarea închiderii fostului depozit de deșeuri

Primăria Vatra Dornei va primi o sumă de 2,4 milioane de lei de la Administrația Fondului de Mediu pentru finalizarea lucrărilor de închidere a fostului depozit de deșeuri din acest municipiu. Administrația Fondului de Mediu (AFM) a anunțat recent că a fost aprobat dosarul de finanțare depus de municipiul Vatra Dornei pentru închiderea depozitelor de deșeuri municipale neconforme. Suma aprobată pentru proiectul depus de Primăria Vatra Dornei este de 2.396.446,03 lei. AFM a mai transmis că proiectele eligibile sunt cele din Lista depozitelor de deșeuri municipale care trebuie închise, conform deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene, furnizată de către Ministerul Mediului.
De precizat că fostul depozit de deșeuri din Vatra Dornei a fost închis parțial, într-o primă fază, printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu. În cadrul acestui proiect, printre lucrările realizate se numără reprofilarea deșeurilor, acoperirea temporară a gropii cu un strat mineral de pământ, construirea sistemului de drenare, transport și colectare a levigatului, construcția de puțuri forate pentru degazeificarea depozitului și pentru monitorizarea calității apei din pânza freatică. În cadrul proiectului aprobat de Administrația Fondului de Mediu sunt propuse lucrări de îndepărtare a gazonului existent și parțial a stratului de pământ deteriorat, realizarea straturilor sistemului de etanșare și finalizarea sistemului de colectare a gazului, plantarea unui strat de gazon rezistent la coroziune, reconstituirea finală a sistemului de colectare a levigatului, dar și construirea drumurilor de acces către depozit pentru întreținere.

Balul Bobocilor, la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului
Balul Bobocilor, la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului
Municipiul Vatra Dornei a primit fonduri pentru finalizarea închiderii fostului depozit de deșeuri
Municipiul Vatra Dornei a primit fonduri pentru finalizarea închiderii fostului depozit de deșeuri

Recomandări

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Marius Rîpan anunță o investiție de 7 milioane de euro pentru parcul municipal din Vatra Dornei. Proiectul include reabilitarea tuturor izvoarelor din parc, un amfiteatru și zonă de picnic

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei

Hotelul Bradul din Vatra Dornei oferă turiștilor programul „Ski în Bucovina”, cu cele mai bune oferte de cazare și ski-pass inclus

Un robot realizat de trei suceveni poate fi soluția spitalelor pentru colectarea deșeurilor de medicamente de la populație