Avertizare

Primăria Suceava va amenda proprietarii de case care nu își curăță șanțurile

– Amenzile ajung la 5 milioane în cazul persoanelor fizice și 25 de milioane în cazul celor juridice
Toți proprietarii de clădiri, prin fața cărora trec șanțuri de scurgere a apelor pluviale, au termen până pe 15 iunie să le curețe, dacă nu doresc să fie amendați de Primărie.
Așa a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus că a rămas surprins atunci când, după ploile din ultima perioadă, au venit mai mulți proprietari de case de pe o stradă, să îi ceară să trimită oameni sau să le dea bani pentru a tocmi persoane să le curețe șanțurile.
“E anormal să vină cineva să îți ceară să îi faci curățenie în fața casei, ori să îi cureți șanțul. Asta e obligația fiecăruia dintre ei, așa cum este stabilit și printr-o hotărâre de Consiliu Local dată anul trecut. Cei care sunt în asemenea situații au termen până pe 15 iunie să-și curețe șanțurile, dacă nu vor să fie amendați”, a spus Lungu.
Amenzile pentru nerespectarea prevederilor hotărârii Consiliului Local sunt de la 1 la 5 milioane de lei pentru persoanele fizice și de la 5 la 25 de milioane de lei pentru cele juridice, adică agenții economici.
Șeful municipalității sucevene a spus că va veghea la respectarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cît se anunță a fi o vară foarte ploioasă.

Recomandări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir