Primăria Suceava va aloca locuințe familiilor evacuate din casele naționalizate



Familiile care sînt evacuate din casele naționalizate și sînt într-o situație disperată vor fi primite cu chirie în locuințele Primăriei Suceava. Așa a declarat primarul Ion Lungu, care a precizat că în urma finalizării grădiniței cu 225 de locuri din Burdujeni, s-au eliberat 7 apartamente la parterul a două blocuri.
“Pînă acum avem în evidență patru cazuri de evacuări din case naționalizate, vom face anchete sociale și dacă se constată că nu mai au unde să locuiască, le vor fi repartizate o parte din apartamentele libere”, a spus Ion Lungu, care a precizat că va încerca să urgenteze procedura prin care apartamentele sînt repartizate în cadrul ședințelor de Consiliu Local.