Sute de mii de răsaduri de flori, care să înfrumusețeze străzile Sucevei, campanii de curățenie prin cartiere, de vopsire a gardurilor și a bordurilor, dar și planuri de amenajare peisagistică a sensurilor giratorii, acestea sunt principalele acțiuni pe care municipalitatea suceveană le pregătește pentru înfrumusețarea orașului, în primăvară.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că deși vremea nu este încă favorabilă punerii în practică a acestor planuri, municipalitatea se pregătește pentru a acționa, pe cât posibil, până la Paști.
“Ne-am pregătit și în acest an cu foarte multe răsaduri de flori, vrem să facem un oraș frumos în această primăvară, vrem ca Suceava să redevină un oraș al florilor”, a declarat Lungu. Edilul sucevean a precizat că în acest sens au fost pregătite deja 400.000 de răsaduri de flori, printre care 55.000 de fire de begonia, 40.000 de gura leului, 50.000 de gazania, 60.000 de tagetes, 150.000 de portulaca, 12.000 de cana indica, 20.000 de salvie și 15.000 de cineraria.
În plus, 5.000 de ghivece cu flori și 1.200 de jardiniere vor fi utilizate pentru a înfrumuseța diverse zone ale orașului.
Ion Lungu a precizat că, pentru prima dată, anul acesta sunt în lucru studii de amenajare peisagistică pentru trei sensuri giratorii – cel de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, sensul giratoriu din Burdujeni și cel amenajat anul trecut pe strada Mitropoliei.
Străzile Sucevei vor intra de asemenea într-un program de cosmetizare, pe lângă campania de curățenie fiind organizate și acțiuni de vopsire a bordurilor și gardurilor metalice.