Pentru a da curs sutelor de cereri de retrocedare în natură a terenurilor pentru care s-a făcut deja dovada actelor de proprietate, Primăriei Suceava i-ar fi necesare cel puțin 240 de hectare de teren. Asta în condițiile în care, puse cap la cap, terenurile pe care municipalitatea le mai are libere de sarcini abia dacă însumează câteva hectare.
Situația absurdă, în care primăria trebuie să retrocedeze sute de hectare de teren inexistente în patrimoniul său, a fost semnalată de primarul Ion Lungu, care spune că singura soluție este să li se transfere terenuri din altă parte.
„Am trimis la Prefectura Suceava prima situație centralizată privind cererile de restituire la Legea 165/2013. Suprafețele revendicate sunt mult mai mari, dar cele care au acte în ordine sunt de 239,61 ha. Aceste suprafețe provin de la revendicări nerezolvate pe Legea 18 – 140 de hectare, Legea 169/1997 – 4,3 ha, Legea 1/2001 – 1,52 ha, Legea 247/2005 – 93,52 ha”, a anunțat primarul municipiului Suceava.
În total, au fost validate 552 de solicitări, pentru retrocedarea unor suprafețe de 240 ha.
„Singura soluție este de a primi terenuri pentru aceste retrocedări. Inventarierea terenurilor pe care primăria le deține nu este finalizată, dar surprize mari nu pot să mai apară. Noi nu dispunem decât cel mult de câteva hectare, și alea răspândite printre blocuri”, a precizat Lungu.
Practic, activitatea de retrocedare a terenurilor este blocată, până când municipalității sucevene i se vor atribui terenuri de la Agenția Domeniilor Statului.