Solidaritate

Primăria Suceava a trimis un transport cu ajutoare la Tecuci



– Sucevenii nu au fost foarte generoși și au donat cantități foarte mici de alimente
Primăria Suceava a trimis, miercuri seara, un transport cu ajutoare, adunate cu greu de la suceveni, pentru sinistrații din Tecuci. Donațiile au fost încărcate într-o Dacie papuc, aparținând unui cetățean din județul Galați, venit în piața angro de legume-fructe din Burdujeni. Acesta s-a arătat încântat de gestul sucevenilor și a acceptat cu plăcere să transporte ajutoarele la Tecuci.
Transportul care a plecat din Suceava, miercuri, la ora 20.00, a ajuns la Tecuci joi noaptea, în jurul orei 2.00. Hainele și alimentele donate de suceveni au ajuns deja la câteva familii din Tecuci care suferă în urma inundațiilor petrecute în zonă, în urmă cu câteva săptămâni.
În mașina care a plecat la Tecuci au fost încărcate obiectele de îmbrăcăminte, cuverturile, păturile, dar și alimentele donate de suceveni. Deși tecucenii au nevoie de cantități mari de alimente, sucevenii au donat doar un bax de apă minerală, două baxuri de ulei, câteva kilograme de zahăr și orez și o cutie cu veselă.
Primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstein, încă solicită ajutorul sucevenilor pentru sinistrații din județul Galați, urmele inundațiilor violente din august fiind încă vizibile pe casele, dar și pe fețele oamenilor din zonă. Autoritățile locale din Suceava și-au exprimat îndoiala cu privire la reușita unei noi campanii de strângere de ajutoare pentru sinistrați. Cu toate acestea, persoanele fizice și societățile din municipiul Suceava își pot exprima, în continuare, solidaritatea față de cei aflați la nevoie, spațiul pus la dispoziție de Primărie, pentru donații, fiind sala cântarelor din Piața Centrală.



Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații
CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații

Solidaritatea pentru Broșteni capătă o dimensiune internațională. Soția atașatului militar al Ambasadei SUA și fondatoarea Fundației Scheherazade au venit cu ajutoare pentru sinistrați