– Primăria Suceava va mai investi anul acesta 100.000 de lei în Piața Obcine numai dacă obiectivul își va dovedi eficiența, iar locuitorii din acest cartier o vor cere
Primăria Suceava a decis să suspende orice investiție în Piața Obcine deoarece obiectivul nu și-a dovedit eficiența pe parcursul anului 2006. Potrivit viceprimarului Angela Zarojanu, în Piața Obcine numărul de comercianți și de cumpărători a fost destul de mic, încasările la bugetul local fiind reduse. Municipalitatea va efectua, în perioada următoare, un sondaj în rândul locuitorilor din cartierul Obcine, prin intermediul asociațiilor de proprietari și al inspectorilor din Primărie, pentru a stabili oportunitatea reluării investițiilor în acest obiectiv.
Conform contractului de asociere semnat, în august 2005, de Primăria Suceava, o persoană fizică și o firmă din Suceava, municipalitatea se obliga la investiții eșalonate de 300.000 lei, pentru modernizarea Pieței Obcine. Contribuția celorlalte părți contractante constă în două suprafețe de teren și o clădire complex comercial cu dotări și utilități aferente. În baza acestui contract, încheiat pentru o perioadă de 10 ani, Primăria a executat în primul an lucrări în valoare de 207.474, 5 lei, mai exact 70% din valoarea totală a investițiilor pe care municipalitatea s-a obligat să le realizeze.
Lucrările de modernizare efectuate până acum în Piața Obcine constau în reparații ale clădirilor și instalațiilor din incintă, în efectuarea unor căi de acces, amenajarea curții interioare și a împrejurimilor și amenajarea platformei cu pavele, pe o suprafață de 218 metri pătrați.
Conform unui act adițional la contractul de asociere, Primăria Suceava a achitat și contravaloarea reprezentând utilitățile pentru o perioadă de șase luni și diverse materiale de construcție necesare pe parcursul lucrărilor. Dat fiind faptul că repartizarea veniturilor rezultate din activitatea pieței nu se face în mod egal, 56,03% revenind firmei sucevene, 26,37% Primăriei Suceava și 17,6% persoanei fizice parte din contractul de asociere, municipalitatea va propune și ca activitatea de dezvoltare, management și marketing a Pieței Obcine să fie preluată de firma suceveană.
Primăria Suceava va gândi și un set de măsuri menite să eficientizeze activitatea din Piața Obcine, urmând ca investițiile să fie deblocate numai după înregistrarea unor rezultate pozitive.





