Promisiune

Primăria Suceava a prevăzut un milion de lei pentru Spitalul de Urgență și bani pentru medicina școlară

Bani pentru cabinetele stomatologice școlare
Bani pentru cabinetele stomatologice școlare

Primăria Suceava a prevăzut în proiectul de buget pentru acest an sume pentru finanțarea cheltuielilor din Sănătate. Primarul de Suceava, Ion Lungu, ne-a declarat, ieri, că administrația locală finanțează atât Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cât și cabinetele școlare și are în vedere să aloce un milion de lei pentru spital și să acopere cheltuielile cabinetelor școlare. Lungu a arătat că și anul trecut Primăria Suceava a prevăzut bani pentru finanțarea unor lucrări la Spitalul de Urgență, dar unitatea spitalicească nu a mai solicitat fonduri. ”Anul trecut nu ne-au cerut banii și am făcut astfel economii la primărie”, a declarat Lungu.
Dacă alocarea fondurilor pentru spital este facultativă, finanțarea cabinetelor medicale școlare nu este opțională pentru bugetul local. În municipiul reședință de județ există zece cabinete medicale școlare și opt cabinete stomatologice, care ar trebui să asigure asistența medicală pentru elevii din cele 21 de școli gimnaziale și licee de stat. De asemenea, mai funcționează un cabinet medical școlar la Universitatea ”Ștefan cel Mare”, pentru studenți.
Anul trecut, Consiliul Local Suceava a aprobat valoarea contractului pentru finanțarea din bugetul local a cheltuielilor de personal, medicamente și materiale sanitare necesare desfășurării activității din cabinetele medicale școlare, în sumă de 2,512 milioane lei. Suma trebuia să acopere funcționarea cabinetelor pentru perioada ianuarie-decembrie 2016.
Contractul a fost încheiat între Direcția de Sănătate Publică și Consiliul Local Suceava, în baza contractelor de muncă ale personalului din cabinetele de medicină generală și școlară, a listei de medicamente și materiale necesare, potrivit baremului, a autorizațiilor de funcționare pentru cabinete, a asigurării de răspundere civilă pentru personalul medical și centralizatorului cheltuielilor de personal. În acest an valoarea contractului trebuie să fie mai mare deoarece au crescut cheltuielile cu salariile, prin acordarea majorărilor prevăzute de lege.

Recomandări

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat
Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei