Sărbători de iarnă

Primăria și Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc l-au ajutat pe Moș Crăciun să le ofere daruri și premii copiilor și olimpicilor din municipiu



Moș Crăciun a venit în mijlocul copiilor din Câmpulung Moldovenesc într-o caleașcă trasă de doi cai
Moș Crăciun a venit în mijlocul copiilor din Câmpulung Moldovenesc într-o caleașcă trasă de doi cai

Primăria și Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc l-au ajutat, și în acest an, pe Moș Crăciun să vină cu premii și daruri pentru olimpicii și copiii din acest municipiu. Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a fost prezent marți, 20 decembrie a.c., în mai multe unități de învățământ din municipiu pentru a-i premia pe elevii care în cursul acestui an au obținut premii la olimpiadele școlare naționale și internaționale, precum și la concursurile județene. Primele premii au fost acordate la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, unde fondul total de premiere a elevilor premiați la olimpiadele naționale și internaționale a fost de 19.000 de lei. Mihăiță Negură a spus că cel mai mare premiu de la acest colegiu, de 3.000 de lei, i-a fost acordat elevei Sabina Calisievici, pentru obținerea medaliei de aur la Olimpiada Internațională de Geografie desfășurată la Belgrad în perioada 2-8 august 2017. „Cu toate că acest colegiu nu este în subordinea Consiliului Local, ci a Ministerului Apărării, municipalitatea acordă premii elevilor încă de anul trecut și va continua să facă acest lucru în anii următori”, a ținut să precizeze primarul din Câmpulung Moldovenesc. El a adăugat că premii pentru rezultatele obținute la olimpiadele naționale și internaționale au primit și elevii de la Școala Gimnazială Nr. 2 George Voevidca, Școala Gimnazială nr. 3 Bogdan Vodă, Școala Gimnazială nr. 4. Teodor Stefanelli, Liceul Industrial nr. 1 de Construcții, Colegiul Național „Dragoș Vodă” și Colegiul Silvic Bucovina, fondul total pentru aceste premii fiind de 57.000 de lei. „Ca în fiecare an primăria și Consiliul Local au acordat olimpicilor premii în bani și le-am promis că la anul, dacă vor fi cel puțin rezultatele din acest an, suma care va fi acordată va depăși 100.000 de lei”, a precizat Mihăiță Negură.
1.000 de copii din Câmpulung Moldovenesc au primit cadouri de la Moș Crăciun
Mihăiță Negură a mai spus că pentru copiii din Câmpulung Moldovenesc, Moș Crăciun a venit cu câteva zile mai devreme. Astfel, joi, 21 decembrie a.c., Primăria și Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc au pregătit pentru cei mici o sărbătoare specială, dedicată lor, cu multe daruri, spectacole de colinzi, dar și un târg de crăciun, toate având loc pe platoul central din municipiu.
Moș Crăciun a sosit în rândul celor mici într-o caleașcă trasă de doi cai, după care a urcat pe scena amplasată pe platoul central, de unde, alături de primarul Mihăiță Negură, a împărțit cadouri pentru 1.000 de copii. „Pe scena din centrul municipiului a avut loc un spectacol inedit susținut de formațiile de datini și obiceiuri aparținând tuturor unităților școlare din municipiu. Ca de obicei Moșul a împărțit daruri tinerilor artiști care și-au dat concursul la acest spectacol, iar la final fiecare copil prezent pe platoul central a primit un dar. Le doresc cu această ocazie tuturor copiilor, părinților și bunicilor multă sănătate și sărbători fericite”, a mai spus primarul din Câmpulung Moldovenesc.
Tot joi, pe scena de pe platoul central din acest municipiu, primarul Mihăiță Negură i-a premiat pe sportivii cu rezultate remarcabile la Concursurile Internaționale de Alergare Montană, antrenați de profesoara Elena Erzilia Țâmpău, precum și pe membrii Clubului Sportiv ACS Juniori Câmpulung Moldovenesc. Mihai Negură i-a premiat cu câte 2.500 de lei pe tinerii sportivi Andreea Doroftei, pentru numeroasele premii obținute la nivel național și internațional la concursurile de alergare montană, și Marius Turcu. Alături de aceștia a fost premiată, cu 4.000 de lei, și antrenoarea celor doi, profesoara Erzilia Țâmpău. Mihăiță Negură a adăugat că tot joi, Primăria și Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc, alături de Asociația „Hai în Bucovina” și Centrul Național de Informare Turistică, au organizat un târg de Crăciun pe platoul din centrul municipiului, la care au participat meșteșugari și producători de produse din carne și lactate din zonă.
Pe 27 decembrie va avea loc spectacolul de datini și obiceiuri
Moș Crăciun nu i-a uitat nici pe copiii cu nevoi speciale. Astfel, la Primăria Câmpulung Moldovenesc, Moș Crăciun, alături de primarul Mihăiță Negură, le-a oferit daruri celor 60 de copii cu dizabilități din municipiu.
Pe de altă parte, Mihăiță Negură a amintit că Primăria și Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc au mai oferit 300 de pachete pentru persoanele nevoiașe din municipiu, cele care primesc ajutor social și cele care au gradul de handicap 1. Negură a arătat că un câmpulungean, Costel Sorin Dariciuc, a primit în dar un cărucior pliabil pentru persoane cu handicap.
Nu în ultimul rând, el a mai spus că la mijlocul lunii decembrie a.c. a avut onoarea să meargă la fiecare dintre cei 13 veterani de război din Câmpulung Moldovenesc, care au vârste cuprinse între 92 și 94 de ani, cărora le-a oferit un cadou cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Mihăiță Negură a ținut să mai precizeze că pe 27 decembrie a.c., turiștii și câmpulungenii sunt invitați să participe, tot pe platoul central din oraș, la spectacolul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou. El a arătat că pe 27 decembrie, gospodarii și copiii din oraș, îmbrăcați în costume populare, alături de preoți, vor pleca de la bisericile din Cmpulung către centrul municipiului pentru a participa la acest spectacol. Negură a spus că la eveniment sunt invitate să participe toate primăriile din zonă, pentru ca prin formațiile și ansamblurile locale să-și promoveze tradițiile și obiceiurile locale.


Primarul Mihăiță Negură l-a ajutat pe Moș Crăciun să împartă cadourile copiilor
Primarul Mihăiță Negură l-a ajutat pe Moș Crăciun să împartă cadourile copiilor
Moș Crăciun a venit în mijlocul copiilor din Câmpulung Moldovenesc într-o caleașcă trasă de doi cai
Moș Crăciun a venit în mijlocul copiilor din Câmpulung Moldovenesc într-o caleașcă trasă de doi cai


Recomandări

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”
Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică
Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Elevi de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea au colindat și au oferit daruri bătrânilor

Elevi de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea au colindat și au oferit daruri bătrânilor
Elevi de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea au colindat și au oferit daruri bătrânilor