Primăria și Consiliul Local Rădăuți și-au exprimat intenția de a cumpăra un spațiu dintr-o clădire emblematică din municipiul Rădăuți – fosta prefectură și hotel Nordic. Este vorba despre un spațiu comercial, cu magazie și beci, cu suprafața utilă de 117 mp și suprafață construită de 135 mp, care din 2003 este proprietatea farmaciei Malvina. Deoarece fosta prefectură din Rădăuți este clasată ca monument istoric, proprietarul a notificat, conform legii, despre intenția de a vinde spațiul atât Consiliul Județean Suceava, cât și Direcția pentru Cultură. Direcția pentru Cultură a declinat oferta, iar CJ a inițiat un proiect de hotărâre în același sens, care va fi supus dezbaterii și aprobării deliberativului județean în ședința de miercuri, 28 ianuarie a.c..
Primarul de Rădăuți, Bogdan Loghin, a declarat, marți, că pentru rădăuțeni clădirea are importanță istorică și de aceea Consiliul Local are interes să achiziționeze spațiul de la parter, mai ales că etajul aparține administrației locale, care a și investit, în ultimii ani, în reabilitarea clădirii. Primarul Loghin a arătat că deoarece proprietatea asupra imobilului este împărțită – etajul este al municipalității, iar spațiile comerciale de la parter au diverși proprietari, pentru restaurare și reabilitare administrația locală nu a putut accesa fonduri europene. Lucrările care s-au făcut până acum au fost finanțate din bugetul local, cu recuperarea ulterioară a unor cote parte din cheltuieli (pentru acoperiș pentru fațadă etc.), de la proprietarii de la parter.
Prețul cerut de farmacia Malvina pentru spațiul scos la vânzare este de 350.000 de euro, dar după aprobarea, în Consiliul Local, a exercitării dreptului de preemțiune, în decembrie 2025, administrația locală din Rădăuți va face propria evaluare, a precizat primarul Loghin. „Mi se pare corect să luptăm pentru această clădire istorică din Rădăuți”, a mai spus primarul.

- Clădirea are peste 100 de ani și este un simbol al orașului
Imobilul din centrul municipiului a fost inaugurat în 1910 și a găzduit prefectura și primăria Rădăuți, iar după instaurarea regimului comunist a fost sediul administrației locale. În anul 1969, Sfatul Popular Raional Rădăuți s-a mutat în actualul sediu al primăriei, iar clădirea a fost modificată și transformată într-un hotel cu 43 de camere și o capacitate de cazare de 110 locuri și spații auxiliare (spălătorie, călcătorie etc). În 1988 a intrat în proprietatea Oficiului Județean de Turism (OJT) Suceava.
După 1989 hotelul a fost luat în locație de gestiune, iar după câțiva ani, în baza unei hotărâri judecătorești din 1997, noul proprietar al acestuia a devenit municipiul Rădăuți, iar în calitate de administrator, Consiliul Local Rădăuți. Prin hotărâri de consiliu local, administrația municipală a închiriat camerele fostului hotel unor asociații, fundații sau sedii de partide și a emis o hotărâre de vânzare a unei aripi a fostului hotel, cu 20 de camere. Camerele nu au fost cumpărate, așa că o parte dintre acestea au fost folosite, până în 2011, de Detașamentul de Jandarmi din Rădăuți. Altă parte a camerelor din fostul hotel au fost închiriate și treptat imobilul a început să se degradeze. Instalația de apă și canalizare a cedat în mai multe locuri, iar în camere și pe holuri s-a instalat igrasia. Tencuiala de pe pereți a început să cadă, iar locurile mai retrase de pe holuri au fost folosite, nu de puține ori, drept toalete. Din cauză că ușa de acces în clădire rămânea permanent descuiată, noaptea hotelul devenea adăpost pentru oameni ai străzii. Când din fațadă și din acoperiș au început să se desprindă bucăți de mortar și bucăți de țiglă, administrația locală a decis să investească de urgență bani de la bugetul local pentru reparații. Dacă Primăria ar fi proprietară pe întreaga clădire, ar putea-o reabilita integral prin accesarea finanțărilor europene.






