Nota de plată

Primăria Izvoarele Sucevei, amendată de Garda de Mediu pentru muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an

Muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an

Primăria Izvoarele Sucevei a primit o amendă de 5.000 de lei din partea comisarilor de la Garda de Mediu Suceava. Măsura a fost luată după articolul care a fost publicat în „Monitorul de Suceava” și în care semnalam faptul că în localitatea Cununa gunoiul nu a fost ridicat timp de jumătate de an. După același articol s-a autosesizat și Avocatul Poporului, care a reclamat aspectele prezentate de cotidianul nostru. Comisarii Gărzii de Mediu Suceava s-au deplasat în comuna Izvoarele Sucevei și au constatat că aspectele semnalate se adeveresc, motiv pentru care au dispus sancționarea acestei unități administrative.
În cursul lunii trecute, am semnalat că în satul Cununa gunoiul nu a mai fost ridicat de firma de salubrizare din luna august a anului 2018. Asta în condițiile în care cei aproximativ 60 de locuitori ai satului care aparține de comuna Izvoarele Sucevei plătesc și o taxă anuală de salubrizare de 60 de lei.
La vremea respectivă, sătenii au cerut să nu mai fie păcăliți în față și să li se returneze banii pe care i-au achitat pentru ridicarea gunoiului.
„E o bătaie de joc cum rar ne-a fost dat să vedem. Stă gunoiul acolo și nimeni nu-l ridică. Am sunat la primărie de mai multe ori și ne-au spus că se va rezolva, dar de fapt nu se întâmplă nimic. Plus că pe lângă locul unde stau gunoaiele trece un pârâu din care se adapă animalele și se poate ajunge la alte lucruri mai rele”, au spus o parte din sătenii din Cununa.
Mihail Mechno, primarul din Izvoarele Sucevei, a declarat nonșalant că este la curent cu probleme și gunoiul va fi ridicat „cum se desprimăvărează”.
„A venit iarna și drumul s-a înzăpezit, iar mașina de salubrizare a firmei Free Tehnic nu a mai putut ajunge de la Brodina de Jos până la Cununa. Noi avem microbuzul școlar care circulă pe acel drum forestier și ia copiii pentru a-i transporta la școală, dar drumul este desfundat doar pentru mașini mici, nu și pentru mașini de tonaj greu. Și vorba lui Băse’, vara nu-i ca iarna”, a spus Mihail Mechno.
Interesant este că după vizita comisarilor de la Garda de Mediu, drumul a putut fi parcurs de mașina firmei de salubrizare, iar gunoiul a fost ridicat.

Primăria Izvoarele Sucevei, amendată de Garda de Mediu pentru muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an
Primăria Izvoarele Sucevei, amendată de Garda de Mediu pentru muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an
Primăria Izvoarele Sucevei, amendată de Garda de Mediu pentru muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an
Primăria Izvoarele Sucevei, amendată de Garda de Mediu pentru muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an
Primăria Izvoarele Sucevei, amendată de Garda de Mediu pentru muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an
Primăria Izvoarele Sucevei, amendată de Garda de Mediu pentru muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an
Muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an
Muntele de gunoaie care a stat neridicat jumătate de an

Recomandări

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor