Primăria Capitalei: Protestul transportatorilor va avea loc joi în Piața Victoriei, dar s-a negociat ca traficul să nu fie blocat

Protestul transportatorilor, anunțat pentru joi în Piața Victoriei, va avea loc, însă s-a negociat ca participanții să intre prin șoseaua Kiseleff, iar numărul lor să fie limitat, astfel încât să nu se blocheze traficul, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PMB, Alexandru Ichim, citat de Mediafax.Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii de la Primăria Capitalei s-a renegociat numărul participanților la protestul de joi.”Blocarea Bucureștiului este nenegociabilă. S-a stabilit o regulă, nu un număr de participanți. Vor intra în Piața Victoriei, prin șoseaua Kiseleff, dar va fi un număr de participanți care să nu genereze un blocaj. (…) În momentul în care s-a umplut perimetrul alocat protestului, Jandarmeria va interzice accesul restului de participanți în zonă. (…) În piață vor intra atât cât permite spațiul pentru a nu fi blocat traficul. Asta e decizia finală pentru a autoriza manifestarea”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei.

Recomandări

Trafic îngreunat și chiar blocat pe șoseaua de centură a Sucevei și pe unele străzi din municipiu în urma protestului a zeci de transportatori de mărfuri

Zeci de transportatori au protestat la Suceava, nemulțumiți de politicile fiscale luate de actualul Guvern

Primăria Capitalei va reface un fost hotel cu o sumă de peste 120 de milioane de lei

Protestul taximetriștilor din Piața Victoriei: Uber să plătească taxe ca și noi și să dea bon fiscal

UNTRR invită transportatorii din România la protestul din 10 ianuarie, de la Parlamentul European