Judecată

Primăria Câmpulung Moldovenesc atacă în instanță contractul cu „hingherii” de mașini



Gabriel Șerban: „Primăria urmează să solicite în instanță rezilierea contractului”
Gabriel Șerban: „Primăria urmează să solicite în instanță rezilierea contractului”

Primăria Câmpulung Moldovenesc va solicita în instanță rezilierea contractului încheiat cu SC Hi Speed Recovery SRL Botoșani, firma care ridica mașinile parcate ilegal pe străzile din acest municipiu. Anunțul a fost făcut de primarul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban, care a declarat că în urmă cu câteva zile a avut loc o ședință de conciliere între primărie și conducerea firmei din Botoșani. Șerban a spus că în cadrul acestei întâlniri l-a informat pe administratorul SC Hi Speed Recovery SRL, Iulian Juncănaru, că deliberativul local din Câmpulung Moldovenesc a anulat hotărârea adoptată în anul 2010 privind organizarea activității de blocare, ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor oprite sau staționate neregulamentar pe drumurile publice sau pe domeniul public și privat din acest municipiu.
„În cadrul ședinței le-am prezentat toate deciziile, hotărârile luate în acest caz, precum și rezultatele verificărilor făcute de Prefectură, și i-am informat că în aceste condiții se impune rezilierea pe cale amiabilă a contractului”, a spus Gabriel Șerban.
El a adăugat că administratorul SC Hi Speed Recovery SRL a susținut că rezilierea contractului nu se poate face pe cale amiabilă, deoarece acest lucru ar aduce prejudicii financiare firmei pe care o conduce. Mai mult, Iulian Juncănaru a arătat că în situația în care contractul ar fi reziliat, prejudiciile solicitate vor fi de aproape 664.000 de euro, sumă care ar urma să fie calculată și dovedită a fi reală în urma unei expertize contabile.
„Noi am susținut că nu suntem de acord cu această sumă, pe motiv că nu reprezintă un prejudiciu cert. În aceste condiții, primăria urmează să solicite în instanță rezilierea contractului, având în vedere că a fost anulată hotărârea în baza căreia a fost organizată activitatea de ridicare a mașinilor”, a mai declarat primarul din Câmpulung Moldovenesc.
Reamintim că, la sfârșitul lunii ianuarie a.c., câmpulungenii au scăpat de „hingherii” de mașini, după ce primăria din Câmpulung Moldovenesc a demontat semnele de circulație „Oprirea Interzisă”, precum și pe cele care îi avertizau pe șoferi că dacă opresc în zonele respective riscă să le fie ridicate mașinile. De asemenea, „hingherii” de mașini nu și-au mai putut desfășura activitatea după ce primarul din Câmpulung Moldovenesc a dispus și anularea dispoziției prin care polițiștii locali erau împuterniciți pentru a constata contravențiile șoferilor.



Recomandări

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc, în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Festivalul Internațional „Întâlniri Bucovinene” va transforma și anul acesta municipiul Câmpulung Moldovenesc în capitala folclorului autentic

Festivalul Internațional de Folclor ”Întâlniri Bucovinene” va avea loc în Câmpulung Moldovenesc, în perioada 18-20 iulie
Festivalul Internațional de Folclor ”Întâlniri Bucovinene” va avea loc în Câmpulung Moldovenesc, în perioada 18-20 iulie