Primăria Câmpulung Moldovenesc are conturile blocate, după ce Curtea de Conturi a stabilit că datoriile pe care municipalitatea le avea către cele două firme care au lucrat la construcția pârtiei de schi de pe Rarău trebuiau înregistrate ca arierate. Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a precizat ca valoarea datoriilor către firmele Acomin și Instcomp se ridică la suma de 7,1 milioane de lei. Negură a mai precizat că una dintre cele două firme, Acomin, care a realizat instalația de transport pe cablu al pârtiei, a emis un titlu executoriu pentru o datorie din partea primăriei în valoare de 1,8 milioane de lei.
„Suntem într-o situație extraordinar de dificilă. Am primit recent de la miniștrii Grapini și Chițoiu o adresă prin care ni se spune că nu mai sunt fonduri pentru pârtia de la Câmpulung Moldovenesc. Nu înțeleg de ce tocmai acum a venit această adresă. Dacă ni se spunea anul trecut că nu mai sunt bani nu mai făceam nici o lucrare și nu înregistram aceste datorii enorme”, a spus primarul din Câmpulung Moldovenesc. El a explicat că până în momentul de față constructorii emiteau facturile către primărie, acestea fiind ulterior trimise fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului pentru a fi decontate, procedură blocată în prezent. Negură a arătat că după înregistrarea la capitolul arierate a celor 7,1 milioane de lei, primăria este obligată să achite lunar 5% din valoarea datoriei, adică aproximativ 400.000 de lei. „În aceste condiții sunt blocate toate proiectele, toate cofinanțările pentru investiții”, a precizat Mihăiță Negură.
Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a arătat că din informațiile pe care le are, Curtea de Conturi analizează decontările care s-au făcut până în prezent în cadrul proiectului de construcție a pârtiei de schi de pe Rarău.
„I-am solicitat domnului primar Mihăiță Negură să convoace la Suceava cele două companii private, pentru a avea discuții cu ei. Asta deoarece din punctul meu de vedere firmele au procedat cam brutal cerând executarea conturilor. Pentru că aceste firme au primit bani mulți pe acest proiect, și Curtea de Conturi poate va descoperi și alte lucruri interesante despre acele decontări din trecut. Înțelept ar fi ca aceste firme să ridice acea presiune făcută către primărie. Așa aș face dacă aș fi în locul lor, mai ales că știu cum s-au făcut niște lucruri”, a încheiat Nechifor.
Măsură
Primăria Câmpulung Moldovenesc are conturile blocate
