Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Șerban, a anunțat că începând de ieri au fost reluate lucrările de modernizare a străzilor din acest municipiu. Șerban a declarat că lucrările se realizează pe străzile cuprinse în proiectul finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional. El a explicat că primele lucrări încep pe străzile Trandafirilor, Rândunicii, 22 Decembrie, George Enescu, Ion Hălăuceanu, Cobilenschi, Liceului, Ciprian Porumbescu. Gabriel Constantin Șerban a adăugat că după asfaltarea acestor străzi, lucrările vor fi începute și pe străzile din cartierul Stadion.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc a amintit că în cadrul aceluiași proiect, anul trecut au început lucrările de modernizare a străzilor din cartierul Bodea, respectiv străzile Silvicultorului, Molidului, Atelierului și Griviței.
„Până în momentul de față s-a turnat primul strat de asfalt, s-au montat bordurile și s-a lucrat la trotuare. În câteva zile, o echipă de muncitori va lucra în cartierul Bodea pentru a ridica gurile de canal, astfel încât să putem turna ultimul strat de asfalt”, a declarat Șerban. El a mai spus că în perioada imediat următoare vor începe și lucrările de modernizare a străzii Dimitrie Cantemir.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc a amintit că în urma licitației, valoarea proiectului de modernizare a 11 kilometri de drumuri din acest municipiu se ridică la aproape trei milioane de euro. Lucrările de modernizare a drumurilor sunt realizate de firma Calcarul SA Pojorâta.






