Lucrări

Primăria Berchișești a refăcut un drum comunal afectat de alunecări de teren

Primarul din Berchișești, Violeta Țăran, a declarat că valoarea investiției a fost de 2,1 milioane de lei
Primarul din Berchișești, Violeta Țăran, a declarat că valoarea investiției a fost de 2,1 milioane de lei

Primăria Berchișești a refăcut și modernizat un drum comunal afectat de alunecări de teren. Primarul din Berchișești, Violeta Țăran, a declarat că primăria a finalizat lucrările la sectorul afectat de alunecări de teren din drumul comunal 25, pe porțiunea din apropierea Centrului Cultural „Florin Piersic” din satul Corlata. Violeta Țăran a precizat că finanțarea lucrărilor a fost făcută prin Compania Națională de Investiții, valoarea proiectului fiind de 2,1 milioane de lei.
„Prin această investiție, a fost consolidat și stabilizat versantul afectat, fiind stopate alunecările de teren ce s-au produs în zonă în urma inundațiilor devastatoare de anul trecut.
Artera a fost redată circulației publice în aceste zile, fiind astfel eliminate restricțiile existente până acum. Pe această cale, mulțumesc constructorului și tuturor celor implicați în această lucrare, care a fost executată impecabil”, a declarat Violeta Țăran. Ea a ținut să reamintească faptul că administrația locală din Berchișești a mai depus un proiect complex privind refacerea și modernizarea a altor 12 kilometri de drumuri comunale, care au fost afectate de calamități în ultimii ani.
„Îmi exprim încrederea că toate aceste obiective de refacere și modernizare a arterelor din cele două localități componente ale comunei Berchișești vor fi realizate în totalitate în următoarea perioadă, astfel încât cetățenii noștri să se bucure de deplasări în condiții de deplină siguranță”, a încheiat primarul comunei Berchișești.

Recomandări

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională

Reabilitarea canalizării de sub bulevardul principal continuă, inclusiv cu refacerea terenului afectat de săpături

Prefectul Andronachi a anunțat că suma necesară pentru refacerea a 308 locuințe afectate de ultimele inundații este de aproape 5,66 milioane de euro

Proiect de sistare a construcțiilor în zonele vulnerabile la alunecări de teren, pregătit de Primăria Suceava

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului