– Direcția Domeniului Public nu are personal specializat pentru a acționa în zone periculoase accidentate sau greu accesibile, care necesită intervenții la înălțime
Primăria Suceava intenționează să apeleze la serviciile unei firme de alpiniști în vederea înlăturării pericolului pe care îl reprezintă arborii uscați de dimensiuni foarte mari. Primarul Ion Lungu a declarat că îi va cere șefului Direcției Domeniului Public să angajeze specialiști în intervenții la înălțime sau în spații accidentate. Acesta a precizat că în foarte multe situații tăierea copacilor uscați din municipiu se face cu dificultate, fiind necesară deplasarea liniilor de înaltă tensiune și întreruperea alimentării cu energie electrică.
Direcția Domeniului Public din cadrul Primăriei Suceava face cu greu față tuturor sesizărilor venite din partea cetățenilor, fie în ceea ce privește tăierea unor arbori uscați, fie privind amenajarea și toaletarea spațiilor verzi. Conform noului cadru legislativ, numai unul dintre membrii familiilor care primesc ajutor social din partea Primăriei trebuie să efectueze activități în folosul comunității. Acest lucru a diminuat numărul de asistați social pe care Direcția Domeniului Public îi poate solicita pentru amenajarea spațiilor verzi din oraș. Potrivit șefului Direcției, Marian Andronache, aproximativ 70% dintre acești asistați social sunt femei, care nu pot interveni în locuri periculoase sau la tăierea arborilor uscați.
„Este adevărat că asistații social sunt mai puțin vizibili iarna, pe străzile din municipiu. Sperăm însă ca, odată cu rezolvarea contestației licitației prin care s-a stabilit operatorul unic de salubritate, să putem semna contractul cu firma ROSAL și să punem bazele unei salubrizări profesioniste în Suceava. După aceea, vom putea cere colaborarea acestei firme și pentru amenajarea spațiilor verzi din oraș”, a declarat primarul Ion Lungu.
Municipalitatea intenționează ca un procent important din taxa de salubrizare, colectată de la cetățenii și persoanele juridice din municipiu, să ajungă în vistieria Direcției Domeniului Public, pentru amenajarea spațiilor verzi, montarea gardurilor vii și plantarea de arbori în locul celor tăiați.






