Săptămână de foc pentru absolvenții claselor a VIII-a, aceștia susținând probele evaluării naționale, examen care le permite admiterea la liceu sau la clasele profesionale.
Prima testare a fost cea la limba și literatura română, de marți, 18 iunie.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, 6.586 de elevi s-au înscris pentru această probă, dintre care 6.172 au fost prezenți. 414 elevi au spus „pas” testării.
Proba a avut o durată de două ore, timp în care elevii au avut de rezolvat subiecte structurate pe două mari cerințe, fiecare cu mai multe subpuncte.
La primul subiect, adolescenții au primit un fragment dintr-un text la prima vedere, din „Ultima cursă”, de Horia Lovinescu, pe baza căruia au avut de răspuns la șase cerințe (să noteze câte un sinonim pentru două cuvinte date, să explice rolul unei cratime, să explice modul de formare a unor cuvinte, să menționeze două cuvinte care conțin diftong etc.).
Rezolvarea punctului B din cadrul primului subiect cerea elevilor realizarea unei compuneri de minimum 150 de cuvinte prin care să argumenteze apartenența la genul dramatic a textului dat.
Subiectul al II-lea a început cu un fragment publicat pe www.liternet.ro, „A fost odată un scriitor foarte încăpățânat”, de Alina Nelega.
Candidații au primit alte șase cerințe pe baza acestui text, având de menționat modul și timpul unor verbe din text, să precizeze funcția sintactică a unor cuvinte subliniate etc.
La punctul B al subiectului II, elevii au mai avut de redactat o narațiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la școală, în timpul unei activități de lectură. Primul subiect este notat cu 40 de puncte, iar cel de al doilea cu 36 de puncte. Elevii vor mai primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări și alte 10 puncte din oficiu.
Impresii la cald
La ieșirea din examen, părerile adolescenților au fost împărțite, însă majoritatea a recunoscut că cerința privind genul dramatic i-a luat prin surprindere.
David a absolvit Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, iar din toamnă vrea să se numere printre elevii Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava. Deși s-a descurcat bine la prima probă e evaluării, pentru matematică recunoaște că are emoții mari.
„A picat genul dramatic la primul subiect, nu ne așteptam. Credeam că va fi ori pastel, ori basm, ceva genul epic. Celelalte cerințe au fost simple, m-am descurcat la primul subiect, la subiectul cu subordonatele nu prea”, a menționat elevul la ieșirea din examen.
Colega lui Paula vrea să intre la Colegiul Național ”Petru Rareș”, la chimie – biologie, despre examen aceasta menționând că „a fost ok. A picat genul dramatic. La subiectul 2 a fost ușor, am avut de povestit o întâmplare. Nu am întâlnit dificultăți la exerciții sau capcane. Eu am făcut tot, nu știu ce notă voi lua, depinde de evaluatori. La matematică sper să fie mai ușor ca anul trecut.”
„A fost bine, nu ne-am așteptam să pice dramaticul, dar ne-am descurcat. Mă așteptam la fabulă sau pastel. Celelalte cerințe au fost ok, am mai lucrat și în clasă subiecte asemănătoare, nu a fost nimic greu”, a mai spus o altă elevă.
20 de elevi susțin examenul în condiții speciale
20 de elevi susțin examenul de la finalul clasei a VIII-a în condiții speciale. 12 elevi au solicitat mărirea timpului destinat redactării lucrărilor cu o oră, iar alți trei susțin teza prin dictarea conținutului către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba.
Un elev va susține probele de examen într-o sală separată, un altul va susține probele de examen într-o sală separată, în prezența unui însoțitor delegat din partea IȘJ Suceava, un elev va susține probele la domiciliu, un altul a solicitat mărirea timpului destinat redactării lucrărilor cu o oră și asigurarea asistenței medicale, iar altul a cerut accesibilizarea subiectelor de examen prin mărirea caracterelor.
Rezultatele vor fi publicate pe 25 iunie
Joi, 20 iunie, este organizată proba la matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi comunicate marți, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00-20:00. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 29 iunie.
Lucrările vor fi corectate în alt județ decât cel în care se susține evaluarea. De menționat că pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul evaluării naționale există numerele gratuite 0800801100 și 0800816230.




