Prima fotografie a Soarelui realizată de satelitul Picard a ajuns pe Terra



Picard
Picard

Satelitul Picard, lansat în urmă cu o lună, conceput pentru a-i ajuta pe cercetători să cunoască mai bine Soarele și influența lui asupra Terrei, a trimis prima imagine a astrului din centrul sistemului nostru solar, a anunțat agenția spațială franceză (CNES), citată de AFP.
Pe această imagine efectuată pe 22 iulie se poate vedea discul solar, aproape imaculat, cu excepția unui mic grup de pete în partea inferioară a lui.
„Această imagine demonstrează faptul că satelitul Picard funcționează perfect. Ea este prima dintr-o serie de fotografii ce vor fi realizate în fiecare zi timp de cel puțin doi ani, prin care vor fi măsurate cele mai mici variații solare. Principalul parametru măsurat va fi diametrul astrului, care s-ar putea dovedi un indicator al cantității de energie pe care o primim pe Terra”, se explică în comunicatul emis de Centre National d’Études Spatiales (CNES).
Potrivit cercetătorilor francezi, primele rezultate ale misiunii Picard vor apărea după primul an de măsurători.
Satelitul Picard monitorizează continuu Soarele cu scopul de a contribui la o mai bună cunoaștere a structurii interne a acestuia, dar și a rolului avut de variațiile sale asupra climei de pe Terra.
Datele primite vor ajuta la evaluarea influenței Soarelui asupra evoluției temperaturilor terestre și a fenomenului de încălzire globală. Grație acestor date, specialiștii vor putea să reconstruiască istoria climatică a Soarelui, situat la o distanță de 150 de milioane de kilometri de Terra, și vor putea alcătui un model al activității solare.
Satelitul poartă numele astronomului francez Jean Picard, care, în secolul al XVII-lea, a măsurat diametrul Soarelui și relația acestuia cu activitatea solară.