Tinerii care achiziționează ferme vor primi, de anul viitor, o primă de instalare în mediul rural de până la 55.000 euro, din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) al Uniunii Europene, a declarat, ieri, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Dănuț Apetrei.
„Tinerii care intră în afaceri în agricultură, prin achiziționarea sau preluarea unei ferme, vor primi, din 2007, o primă de instalare în mediul rural, al cărei prag maxim este, în Uniunea Europeană, de 55.000 euro. Banii sunt destinați dezvoltării afacerii și încurajării tinerilor antreprenori, iar măsura este inclusă în Planul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR)”, a afirmat Apetrei.
El a adăugat că o altă măsură din plan prevede posibilitatea de pensionare anticipată pentru persoanele care lucrează în agricultură. „Agricultorii ar putea beneficia de această măsură începând cu 2009 – 2010”, a spus secretarul de stat.
Totodată, Dănuț Apetrei a afirmat că trei dintre măsurile pentru care au fost depuse proiecte în cadrul programului SAPARD vor fi continuate prin măsuri în cadrul PNDR.
„Probabil denumirile vor fi schimbate, iar unele din domenii, cuprinse într-o singură măsură, vor fi divizate. Agroturismul, de exemplu, va reprezenta o singură măsură”, a precizat Apetrei.
România va primi, în perioada 2007 – 2013, fonduri de opt miliarde euro de la UE, pentru dezvoltare rurală, din FEADR.
Fondurile vor fi alocate, în proporție de 45 la sută, pentru creșterea competitivității în domeniul agricol și forestier, pentru gospodărirea terenurilor agricole și forestiere – 25 la sută, iar 30 la sută din sume vor fi distribuite pentru creșterea și diversificarea calității vieții în mediul rural.
Totodată, o sumă reprezentând 2,5 la sută din fondurile de opt miliarde de euro va reveni finanțării proiectelor din cadrul programului Leader, care presupune identificarea unor teritorii regionale cu 5.000 – 150.000 locuitori, în cadrul cărora sunt înființate grupuri de acțiune locale. Acestea identifică nevoile comunității și depun proiecte de finanțare la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP).





