Absolvenții de liceu din județul Suceava și nu numai nu s-au grăbit să-și depună dosarele de înscriere la facultate chiar din prima zi în care Universitatea „Ștefan cel Mare” a dat startul la depunerea de dosare de admitere. Înscrierile se derulează până pe 21 iulie, iar ieri, la Universitatea „Ștefan cel Mare” s-au prezentat un număr mic de candidați care și-au depus dosar de înscriere la una sau mai multe dintre facultățile instituției de învățământ superior din Suceava.
Pentru anul universitar viitor, instituția academică suceveană scoate la concurs aproape 4.000 de locuri cu și fără taxă, la studii de licență, învățământ de zi și învățământ la distanță.
Pentru studiile de licență, învățământ de zi, fără taxă, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a alocat 928 de locuri.
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor va beneficia de cele mai multe locuri fără taxă din universitate, și anume 163 de locuri. Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică va scoate la concurs 150 de locuri fără taxă
Pentru studiile de masterat, universitatea beneficiază de 580 de locuri alocate de la bugetul de stat, și va mai scoate la concurs alte 1.676 de locuri cu taxă.
Universitatea „Ștefan cel Mare” va mai scoate la admitere 30 de locuri fără taxă și 78 de locuri cu taxă la studiile de doctorat.
Candidații de etnie romă, cei din Republica Moldova și din alte țări învecinate, precum și candidații români din diaspora au la dispoziție o serie de locuri de admitere.
Taxele de înscriere sunt cuprinse între 50 de lei și 150 de lei, în funcție de facultate și numărul de domenii la care se înscrie candidatul.
Rezultatele acestei sesiuni de admitere se vor afișa pe 26 iulie, iar înmatricularea candidaților admiși se va face în intervalul 27 iulie – 31 iulie 2009.