Previzibilul miracol

Încă de prin vară am început să ne minunăm de faptele de vitejie fotbalistică ale CFR-ului din Cluj, participarea sa la cele două competiții europene (ea debutând în Champions’ League, ulterior retrogradând în Europa League) însemnând 4 tururi preliminare, după fiecare din primele 3 prevestindu-i-se eliminarea în următorul! N-a fost să fie, iar dacă azi avem totuși un cât de mic și de vag motiv de mulțumire în fotbal, atunci acesta e că după ani întregi de secetă deplină, iată că avem din nou o echipă care să joace și în primăvară. Faptul este cu atât mai remarcabil cu cât de la anul, din câte ni s-a dat de înțeles, odată cu apariția unei noi competiții europene (aia pentru găini amorțite, ca noi!), România va fi retrogradată nu „la bucată” ca până acum, ci per ansamblu, adică nu vom mai avea acces decât în competiția pentru lumea a treia. De aceea, cu atât mai mult trebuie apreciat ce a reușit Clujul, cu cât în următoarele două, trei mii de ani, nici nu vom mai avea acces acolo, darămite să mai prindem și primăvara! Referindu-mă concret la meciul de alaltăieri seară, poate că nu chiar victoria, dar calificarea era lesne previzibilă încă de la anunțarea faptului că Celtic urma să vină cu juniori, rezerve și în general cu… neomologați, adică unii pe care, după cum am putut vedea cu toții, cu greu îi puteai numi chiar fotbaliști. Așa că miracolul ne-a fost înlesnit de lipsa totală de interes a adversarului pentru acest ultim meci. Și, așa cum ne e felul, acum nu ne rămâne decât să stăm cu ghimpi în inimă până la tragerea la sorți. După care, desigur, vom începe să ne lamentăm că am avut ghinion, că oricare din celelalte adversare ar fi fost mai abordabilă, că suntem dezavantajați că primul meci îl jucăm acasă etc. Una peste alta, să ne bucurăm că avem pentru ultima oară o echipă în „primăvara europeană”. Ce-o urma nu mai e treaba noastră.