– Reprezentanții medicilor suceveni vor sesiza celelalte colegii județene în legătură cu prevederile prin care medicii de familie pot fi condamnați la închisoare în cazul în care un șofer produce un accident grav ca urmare a afecțiunilor sale și vor cere o interpelare în Parlament
Colegiul Medicilor Suceava ia atitudine față de prevederile noului cod rutier prin care medicii de familie pot fi condamnați la închisoare în cazul în care un șofer produce un accident grav ca urmare a afecțiunilor sale, după ce luni directorul Spitalului Județean a criticat dur aceste prevederi.
Președintele Colegiului Medicilor Suceava, doctor Gheorghe Țeudan, a declarat ieri că va ridica problema în cadrul ședinței Consiliului Național al colegiului, care va avea loc vineri, și că va informa celelalte colegii județene despre aspectele semnalate de către medicul Cristian Irimie.
Gheorghe Țeudan a precizat că, în numele colegilor săi din județ, va solicita ca reprezentați ai Consiliului Național să aibă o interpelare la Parlament cu membrii Comisiei de Sănătate, astfel încât prevederile respective să fie modificate.
Reamintim că luni directorul Spitalului Județean Suceava, doctor Cristian Irimie, în calitatea sa de membru al Colegiului Județean al Medicilor, a criticat dur prevederile noului cod rutier. Cristian Irimie solicită atât Colegiului Național al Medicilor, cât și Asociației Medicilor de Familie să se sesizeze în legătură cu aceste prevederi și să apere interesele medicilor din țară. Directorul Spitalului Județean Suceava spune că este absurd ca un medic de familie să răspundă în fața legii pentru o faptă pe care nu a comis-o, mai ales în condițiile în care nici o persoană nu are obligația să se prezinte la medicul de familie. Irimie a explicat că în mod normal orice persoană ar trebui să se prezinte la medicul de familie pentru examenul anual, dar că legea nu prevede măsuri coercitive în cazul celor care nu fac asta. În plus, diagnosticul pus unui pacient reprezintă secret profesional.
Conform actului normativ, medicii de familie vor fi obligați să atenționeze organele de Poliție în cazul în care observă la pacienții lor afecțiuni incompatibile cu șofatul. Dacă medicul nu face acest lucru, iar pacientul comite un accident rutier soldat cu moartea sau rănirea cuiva, ca urmare a afecțiunilor sale, cadrul medical este pasibil de închisoare de la 3 luni la 2 ani.




