Prevalența hepatitei B a scăzut, însă a crescut cea a hepatitei C, care oscilează între 0,1 și 6% în țările din Europa, ambele forme ale afecțiunii fiind întâlnite mai des la populația defavorizată, precum persoane care au imigrat din zonele cu endemicitate ridicată, potrivit unui studiu.
În Europa, hepatita C afectează 96,5 la sută dintre consumatorii de droguri injectabile și aproximativ o treime dintre persoanele cu HIV/SIDA, potrivit studiului „Viral Hepatitis: Global Policy”, realizat de Alianța Mondială pentru Hepatită (WHA) și citat într-un comunicat de presă de vineri al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).
Potrivit rezultatelor studiului, atât hepatita B, cât și hepatita C se întâlnesc mai des la categoriile de populație defavorizată, precum persoane care au imigrat din zonele cu endemicitate ridicată, actuali sau foști consumatori de droguri injectabile și persoane care sunt sau au fost în închisoare.
Aproximativ 150 de pacienți participă, la Iași, la a doua ediție a Conferinței Naționale a Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).
Președintele Colegiului Medicilor din România, profesor doctor Vasile Astărăstoae, prezent la conferință, a spus că deși se vorbește despre un progres nemaivăzut al medicinei, noi patologii ocupă spațiul lăsat liber de „bolile pe care spunem că le-am învins”.
„Explozia patologiei hepatice constituie deja o problemă de sănătate publică și un domeniu în care numai politici intersectoriale vor permite să îl controlăm. Participarea cu drepturi depline a pacienților cu astfel de afecțiuni în realizarea acestor politici constituie o condiție esențială pentru un succes durabil. De aceea, organizarea acestei manifestări este definitorie pentru implicarea societății în această bătălie dificilă”, a declarat profesorul Astărăstoae.
La rândul ei, Marinela Debu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România, a declarat că scopul acestei conferințe este oferirea posibilității pacienților de a comunica cu medicii, pentru a se cunoaște între ei și a ști că nu sunt singuri.
„Dorim să tragem un semnal de alarmă că, în ciuda statisticilor îngrijorătoare, numărul pacienților depistați cu hepatită cronică este încă destul de mic. Considerăm că în lipsa unui program național pe hepatite, screeningul afecțiunilor hepatice este încă realizat în prea puține unități sanitare”, a continuat Marinela Debu.
La conferință participă și Achim Kautz, responsabil pe Europa al Alianței Mondiale pentru Hepatită, Vasile Cepoi, directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, Iulian Șerban, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Iași, Tudor Ciuhodaru, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul „Sfântul Ioan” din Iași și deputat de Iași.
„Potrivit datelor deținute de Alianța Mondială pentru Hepatită, o treime dintre guvernele europene au solicitat sprijin Organizației Mondiale a Sănătății în îmbunătățirea accesului la tratament. 68 la sută dintre țările europene dețin un model de diagnostic, tratament și îngrijire a pacientului, 75 la sută raportează existența unor fonduri guvernamentale alocate tratamentului și 57 la sută dintre guverne declară existența ambelor mijloace”, a spus reprezentantul Alianței Mondiale pentru Hepatită, Achim Kautz.