Prețul petrolului stagnează sub 73 de dolari pe baril, pe fondul temerilor legate de cererea scăzută



Prețul petrolului s-a menținut luni sub nivelul de 73 de dolari pe baril, în apropiere de minimul ultimelor șase săptămâni, într-o piață afectată de temerile investitorilor legate de economia globală și evoluția cererii pentru energie, transmite Reuters.
Datele economice din China, al doilea mare consumator de țiței la nivel mondial, indică noi potențiale măsuri din partea guvernului de la Beijing pentru înăsprirea politicii monetare, care ar îngrădi relansarea economică.
Prețul petrolului de referință pe piața americană, cu livrare în luna martie, a coborât cu 4 cenți până la ora 8:18 GMT (10:18 ora României), la 72,85 dolari pe baril.
Totodată, cotația țițeiului Brent, de referință la bursa de la Londra, s-a retras cu 2 cenți, la 71,44 dolari pe baril.
Prețurile barilului au urcat pentru scurt timp după declanșarea unui incendiu la un depozit de produse petroliere din Kuweit, însă trendul a dispărut după ce compania de petrol care operează unitatea a anunțat că incidentul nu are niciun impact asupra producției.
Prețul petrolului a scăzut în ianuarie cu peste 8%, din cauza cererii scăzute de energie din Statele Unite, temerilor legate de problemele fiscale ale mai multor state din zona euro și aprecierii dolarului.