Prețul corect



Este iarăși vara. E, așadar, o nouă perioadă de transferări. Și ca în fiecare an, aflăm în fiecare zi nume și sume pe care cluburile și traficanții de fotbaliști le vehiculează în diverse contexte. Sumele sunt fie cu mult mai mici decât cele reale, fie… dimpotrivă, adică mult mai mari, adesea fiind menite să atragă atenția asupra vreunui personaj, jucător sau antrenor, care altfel ar fi fost uitat definitiv. Însă în momentul când începe să circule zvonul că pe respectivul oferă nu știu care echipă o sumă considerabilă, e clar că există șansa să apară fraierii care să creadă că dau lovitura cumpărându-l ei primii! Aici se cuvine menționat că pentru România, o sumă „considerabilă” înseamnă nu mai mult de câteva zeci de mii de euroi, mai rar ceva sute de mii, iar milionul se atinge atât de rar încât nici nu cred că a existat vreun caz. De aceea, acum, când Gigi Becali behăie că ar da pe micuțul Hagi vreo 3 sau chiar 3,5 milioane, nu avem nici un motiv să punem botul și să-l credem. Mai ales că la domnia sa distanța de la vorbă la faptă este considerabilă, dovada fiind actele scrise, în acest caz contractele, ale căror clauze mai delicate se rezolvă prin… cuvânt de onoare! Scris? Absolut nimic! Ia întrebați-l numai pe Edi Iordănescu cum a fost chestia cu clauza de neamestec în treburile antrenorului, pe care Becali în loc s-o treacă în contract a vrut s-o… jure într-o biserică, fiind convins că Edi, dacă tot e fiul lu’ tac’su, trebuie că are și el un buzunar plin de iconițe. De aceea, nu m-a mirat deloc știrea că l-a angajat pe un alt reputat credincios, ex-arbitrul Tudor, care e drept că arată ca toți pustnicii legendari. E clar că e suficient de „smerit” pentru a-i face mendrele lui Gigi și a-i duce la biserică (pe care a promis că o construiește) pe toți fotbaliștii aflați sub contract, adică cu care a bătut palma! În asemenea condiții, habar n-avem care e prețul corect pentru a-ți cumpăra un centru atacant, un portar, un fundaș ori un smerit, aceștia de la urmă fiind, evident, cei mai rari, deci și cei mai scumpi.



Recomandări