Prețul tratamentelor stomatologice ar putea crește odată cu completarea trusei de consultații cu noi instrumente de unică folosință, respectiv frezele dentare, a declarat joi Norina Forna, decanul Facultății de Stomatologie Iași, la Congresul Internațional al Societății Române de Reabilitare Orală.
Dentiștii poartă discuții cu autoritățile pentru folosirea frezelor dentare de unică folosință în cabinete, mai ales în condițiile în care din octombrie intră în vigoare Directiva europeană privind medicina transfrontalieră. Costul unei astfel de freze dentare poate fi între 5 și 50 de lei, însă specialiștii străini atrag atenția asupra riscurilor celor ieftine.
Reprezentantul Asociației Internaționale a Stomatologilor Gerhard Seeberger spune că, pentru siguranța pacienților, se impune sterilizarea și dezinfectarea tuturor zonelor în care este tratat acesta.
„În Italia, spre exemplu, 20 la sută din ce plătește pacientul la dentist merge pe sterilizare. Frezele ieftine se pot rupe, pot face răni”, a spus profesorul Seeberger, cu ocazia Congresului internațional cu tema provocări ale reabilitării generale și orale, la București.
La rândul ei, Norina Forna spune că autoritățile trebuie să îi ajute pe practicieni să poată accesa truse de unică folosință, pentru că dotarea unui cabinet costă aproximativ 200.000 de euro.
Primul episod dovedit de transmitere a virusului hepatitei B de la un pacient la altul în timpul unor tratamente dentare a fost raportat în 2007 în Statele Unite.
Potrivit ultimului studiu epidemiologic din România, 32 la sută dintre bolnavii de hepatite B și C au fost infectați cu virusurile hepatitice în urma tratamentelor stomatologice.