La protest

Președintele SOS Suceava, extras cu forța de jandarmi de la mitingul PNL împotriva extremismului

La mitingul de duminică organizat de PNL în centrul municipiului Suceava împotriva extremismului au fost prezenți și membri ai altor partide, cum ar fi AUR sau SOS (partidul condus la nivel național de senatoarea Diana Șoșoacă). Aproape previzibil, au apărut și turbulențe, iar cea mai evidentă a fost cea care l-a avut în prim-plan pe Andrei Necșulescu, președintele organizației județene a SOS Suceava. Acesta și-a făcut apariția cu circa 45 de minute înainte de ora de începere a mitingului și a început să transmită live. I-a abordat pe mai mulți politicieni de la PNL, cărora le-a reproșat mai multe aspecte.
Una dintre discuții a fost cu deputatul Ioan Balan, care i-a reamintit că în urmă cu mai mulți ani le făcea campanie electorală atât primarului Sucevei, Ion Lungu, cât și președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Mai mult, parlamentarul liberal i-a adus aminte lui Necșulescu că în urmă cu mai mulți ani i-a dat 30 de milioane de lei (vechi) pentru a organiza o acțiune pentru copii, și nici în ziua de azi nu a primit chitanță.
Președintele SOS Suceava a spus că el face acțiuni de igienizare prin comunele județului, dar la întrebarea ce a făcut cu gunoaiele a răspuns rapid: ”le-am îngropat”. După acest episod, Andrei Necșulescu s-a lipit de scena de pe care urmau să vorbească Gheorghe Flutur și cei care s-au adresat oamenilor veniți la miting. I s-a cerut în mai multe rânduri, atât de Poliția Locală, cât și de Jandarmerie, să părăsească zona și să nu perturbe evenimentul. A refuzat constant, afirmând doar că ”am fost invitat”.
Într-un final, chiar înainte de ora 14.00, jandarmii l-au luat pe sus și după câteva minute în care președintele SOS Suceava a luat contact și cu solul în câteva rânduri, și-a pierdut și hainele și a rămas doar în cămașă, s-a reușit extragerea sa. A fost urcat cu greu în mașina Jandarmeriei, care a plecat de la fața locului. Andrei Necșulescu a fost amendat cu 500 de lei, în conformitate cu art. 26, alin. 1, lit. i din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Pe timpul extragerii sale au fost simpatizanți PNL care l-au huiduit, dar și persoane care au considerat gestul jandarmilor abuziv și disproporționat.
Mai trebuie spus că ulterior, în mulțime, au mai fost persoane cu megafoane care au încercat să perturbe mitingul, dar nu s-au înregistrat alte incidente. Tot ce s-a petrecut pe esplanada din fața Casei de Cultură din Suceava a beneficiat de o mediere puternică, sute de telefoane înregistrând evenimentul, în unele cazuri fiind vorba și de transmisii live pe diferite canale de socializare.

Recomandări

Primul bloc de la fosta fabrică de sticlă din Suceava schimbă total fostul peisaj printr-un ambițios proiect al Ucasy Homes

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Decor spectaculos cu 50 de spărgători de nuci, cadouri și luminițe, la Colegiul „Spiru Haret” Suceava