Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor anunță mitinguri după discuțiile de la MAI: Nu sunt bani. M-am săturat

Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, a declarat, după discuțiile cu ministrul Afacerilor Interne, că MAI nu a prezentat măsuri concrete privind statutul polițistului, anunțând organizarea de mitinguri, scrie Mediafax.”Problema de fond este subfinanțarea, totul e de la bani. Noi am făcut propuneri clare, să angajăm promoția 2016. Doamna ministru nu ne-a prezentat o serie de măsuri concrete, doamna ministru ne-a aruncat nouă în brațe, <>. Niciun polițist nu a murit din cauza legii 360, ci din cauza subfinanțării. Am discutat și cu ministrul Muncii și la Finanțe. Nu sunt bani. Ei au zis că prioritatea e învățământul, sănătatea. M-am săturat de povestea asta. Vom face ce ne permite constituția: miting, pichetări, cu respectarea legii. Diferența între noi și ei e respectarea legii”, a declarat Dumitru Coarnă.

Recomandări

Mai bine de 6 luni de zile de anchetă fără pași concreți în cazul tânărului împușcat mortal de polițiști în timpul unei urmăriri

Tragedia de la Moldovița, previzibilă din cauza șoferilor tot mai mulți care nu opresc la semnalele și somațiile polițiștilor

Agentul-șef principal Vasile Grumăzescu, șeful Postului de Poliție Păltinoasa și președintele SNAP, organizația Suceava
Agentul-șef principal Vasile Grumăzescu, șeful Postului de Poliție Păltinoasa și președintele SNAP, organizația Suceava

Gheorghe Flutur a depus jurământul pentru președinția CJ Suceava și a anunțat prioritățile pentru noul mandat

Gheorghe Flutur a depus jurământul pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava

Gheorghe FLutur a depus jurământul pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava
Gheorghe FLutur a depus jurământul pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava

Polițiștii vor avea camere video corporale. Imaginile, proba forte în cele mai mari condamnări pentru ultraj din Suceava

Vasile Grumăzescu și-a cumpărat din bani proprii o astfel de cameră, iar asta l-a ajutat foarte mult
Vasile Grumăzescu și-a cumpărat din bani proprii o astfel de cameră, iar asta l-a ajutat foarte mult

Sindicalist: Avem patru polițiști victime în mandatul lui Carmen Dan. Cam asta e Dan, dezastru total