Președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție Suceava, Vasile Grumăzescu, a anunțat ieri că structura pe care o reprezintă se alătură colegilor din toată țara și amenință cu proteste, dacă nu se vor mări și lefurile polițiștilor, odată cu anunțata creștere salarială pentru cadrele medicale.
„Asta dacă Guvernul Ponta nu va înțelege că bugetari sunt și oamenii legii, nu doar angajații din sistemul sanitar”, arată Grumăzescu, explicând și că peste 1.200 de polițiști suceveni speră că vor obține măriri salariale de la 1 octombrie. „Din 2007 polițiștilor nu li s-au mai mărit salariile. Vrem mărirea veniturilor din 1 octombrie, la fel ca cele ale angajaților din sistemul sanitar. Cu toții suntem bugetari. Noi suntem de acord cu ce susțin membrii sindicatului și vom face miting de protest”, a completat președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție Suceava.
Vasile Grumăzescu spune că deocamdată polițiștii așteaptă rezultatul negocierilor de la Ministerul Afacerilor Interne. Dacă cerințele lor nu vor fi îndeplinite, însă, „protestele vor avea loc fără doar și poate”.
Reprezentantul agenților de poliție mai spune că discriminarea nu se oprește doar la mărirea decalată a salariilor, ci îi vizează și pe agenții cu studii superioare care nu primesc sporul prevăzut de lege.
„Este un abuz din partea celor care conduc aceste ministere. Și-au făcut legi și le-au votat să-și mărească veniturile, iar restul nu contează. De ani buni ne luptăm să obținem sporurile pentru agenții din Suceava cu studii superioare, sporuri prevăzute de lege, și nu reușim. Ne-am săturat de discriminări!”, subliniază Vasile Grumăzescu.
Bani în plus!
Președintele sindicatului agenților din IPJ Suceava amenință cu proteste, dacă nu se măresc salariile polițiștilor
