Președintele Secției de votare nr. 160 din Brașov, care nu s-a prezentat la lucru, duminică dimineață, fiind necesară spargerea ușii secției de votare, ar putea fi cercetat de polițiști pentru abuz în serviciu, deoarece a blocat procesul de votare timp de o oră și jumătate la secția respectivă.
Adrian Macovschi, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit, la ora 12.00, la domiciliul său, dormind și a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliție al
Județului (IPJ) Brașov pentru audieri, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisarul-șef Liviu Naghi.
„Omul lucra ca taximetrist și a făcut curse până la orele 04.00 – 05.00 dimineața. A recunoscut apoi că nu s-a putut trezi. Conform legii, fapta sa s-ar
încadra la abuz în serviciu. Nu s-a pus problema reținerii acestuia”, a spus Naghi.
Conform legii, infracțiunea de abuz în serviciu este sancționată cu amendă sau închisoare de la cinci la șapte ani, potrivit sursei citate.
Potrivit lui Claudiu Petra, purtător de cuvânt al Biroului Electoral Județean (BEJ) Brașov, președintele secției de votare ar putea primi o amendă între 1.000 și 2.500 de lei.
Procesul electoral la Secția de Votare nr. 160 de la Școala Generală nr. 9 din Noua a început la ora 8.30 din cauză că președintele Secției de votare nu s-a prezentat la serviciu, iar membrii comisiei Secției nu au avut cheia de acces și nu au putut intra, fiind nevoie ca ușa de la intrarea în secție să fie spartă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Județean Brașov, Claudiu Petra, bărbatul, care este taximetrist, le-a spus polițiștilor care l-au găsit dormind că a lucrat până la ora 04.00 dimineața și că nu s-a mai putut trezi ca să ajungă la ora 06.00 la secția de votare.