Președintele Republicii Moldova a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Suceava

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova, a fost distins marți, 7 iulie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității «Ștefan cel Mare» din Suceava (USV), la ceremonia de decernare a titlului participând și Klaus Iohannis, președintele României.
La manifestarea găzduită de Auditoriumul „Joseph Schmidt” au luat parte 21 de universități de stat din țară, ÎPS Pimen, ministrul Educației – Sorin Cîmpeanu, fostul ministru de resort – Ecaterina Andronescu, universitari suceveni, directori de deconcentrate din județ, politicieni și personalități ale lumii științifice.
Președintelui Republicii Moldoca, Nicolae Timofti, Universitatea „Ștefan cel Mare” îi s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa pentru merite deosebite în promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru aprofundarea relațiilor dintre Republica Moldova și România, precum și pentru atenția pe care Domnia Sa o acordă educației și formării tinerei generații.
În cadrul ceremoniei, Valentin Popa, rectorul USV, a menționat că evenimentul la care participă cei doi omologi reprezintă prima întâlnire oficială a doi șefi de stat într-o universitate românescă. Popa a mai specificat că USV este prima universitate românească vizitată de Nicolae Timofti. Totodată, Klaus Iohannis este la cea dintâi vizită într-o universitate din țară de când a preluat oficial mandatul de președinte.

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Maestrul Matei Vișniec a devenit Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” și cetățean de onoare al Iașiului

Solistul vocal Nicolae Vieru, primul doctor în ştiinţe ale educaţiei din cadrul Ansamblului Artistic ,,Ciprian Porumbescu” Suceava

25 de ani de la tragicul accident de la Rîșcani, Republica Moldova, în care au murit trei cadre didactice ale USV

Profesorul doctor inginer Romul Vancea, decan, conferențiar doctor Doina Maria Robu, prodecan, și lector doctor Florin George Iancu, șeful catedrei de Informatică

Prima ediție a conferinței studențești Liter@t, organizată la Suceava de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării