Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, reținut de DNA pentru trafic de influență

Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, a fost reținut, joi, de DNA Bacău, fiind acuzat de trafic de influență. Potrivit procurorilor, în 2013, fostul deputat ar fi primit 100.000 de euro pentru a își folosi presupusa influență asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, scrie Mediafax.Persoana care i-ar fi dat suma este martor în dosar, motivul fiind intervenția la conducerea ANI, „în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală”, potrivit DNA.”Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari”, explică procurorii.

Recomandări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări