Președintele-jucător

Sintagma din titlu s-a inventat la noi. Aplicarea ei, în cel mai concret mod cu putință, s-a produs în Bolivia, acolo unde președintele țării a fost filmat în timpul unui meci de fotbal pasând, driblând, șutând, ba chiar dedându-se la un gest de orice antologie a huliganismului pe terenurile de fotbal: supărat pe o intervenția mai hotărâtă a unui fundaș advers (desigur, din opoziție), i-a tras ăluia un genunchi în … acolo, de a trebuit ca ăla să fie luat cu targa. Nu știu dacă fapta a fost sancționată conform regulamentului sau dacă arbitrul n-o fi fost cumva simpatizant ori chiar membru al partidului președintelui, astfel încât să se fi făcut că nu vede atrocitatea. Cel lovit era, reprezentant al opoziției, ceea ce justifică oarecum faptul că la noi nu se organizează asemenea meciuri: ai noștri nu au nevoie de un teren regulamentar de fotbal pentru a-și trage unii altora șuturi în toate zonele sensibile, campioni și la noi, ca în Bolivia, fiind în acest sens tot reprezentanții puterii. În frunte cu președintele-jucător, că doar de aia s-a autointitulat astfel. Există însă și câteva deosebiri fundamentale sub acest aspect între România și Bolivia: mai întâi ar fi acela că nici nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată în chiloți, pe gazon, pe vreunul dintre președinții României, indiferent că vorbim de Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu ori Băsescu, nici nu-mi imaginez ce ar fi putut căuta acolo. Fiindcă nici măcar unul dintre ei nu pare să fi avut predispoziții către sport în general și către fotbal în special, exceptându-l poate pe dl Băsescu care, pe timpul studiilor de marină, este aproape sigur că a făcut și ceva sport. De dl Iliescu nici nu poate fi vorba, fie și pentru că vârsta la care s-a înscăunat președinte îl predispunea mai degrabă la infarct decât la înscris goluri, iar Constantinescu, vă amintiți, sper, s-a dus o dată la cantonamentul Naționalei, unde a încercat să lovească o minge. Pe care, desigur, a călcat, apoi s-a dezechilibrat și… bine că nu și-a fracturat, în cădere, coloana. Ce vreau să spun cu asta? Că ai noștri n-au nici o treabă cu sportul. Că sportul de echipă este privit în toată lumea normală ca un factor fundamental de educație. Nu toți ies încă educați dintr-o echipă de fotbal, dovadă chiar gestul președintelui Boliviei. Dar nici măcar să nu încerci…!?