Președintele franțuz vrea să ne batem în fotomodele



Iată că diferențele maritale de cotă nu-s vizibile doar între Monica și Irinel Columbeanu, ele existând și la case cu mansarde și termopane mai dihai, cum ar fi tânăra familie prezidențială franțuză. Acolo, Nicușor Sarkozy este, vorba poetului nostru George Coșbuc, „mic, cu creștetul cât masa” și e improbabil că va ajunge vreodată „ștrengar voinic” astfel încât să „răstoarne casa”. Primul om în statul francez cu chiu cu vai se ridică pe verticală la 1,65 de metri amărâți, mai la poale cu 11 centimetri față de consoarta sa, Carla Bruni.
Păcat că Nicușor franțuzul vine la Bucale fără fotomodelița sa Carla de toartă, fiindcă ar fi putut încropi un concurs foarte interesant cu posesorii locali de fotomodelițe. Ar fi putut veni și Boureanu cu fotomodelița lui la toartă, ar fi cărat și președintele Băsescu de-acasă fotomodelița sa buzată și proapăt dez-hrebenciucată și-n general tot politicianul românesc și-ar fi scos din așternut fotomodelița pe care-o deține ca să i-o arate măritului oaspe, spre comparație și tragere de concluzii.
Cum acest lucru nu dă impresia că se va întâmpla, nu putem crede decât că vizita lui Sarcozică e o pierdere de vreme. Ce-ar putea să îi învețe omul ăsta pe politicienii noștri, care-s unși cu toate alifiile din lume? Cum să își treacă afacerile pe numele soacrelor, ca să nu guițe fiscul și presa? Cum să se poarte cu imigranții? Cred că mai curând Nicușor ar putea să-și umple un carnețel cu notițe, în cursul vizitei pe la noi.
N-am nicio îndoială că, în cursul vizitei sale bucureștene, având în vedere scurtimea prezidentului franțuz, locuitorii capitalei noastre vor păși cu ochii în patru, să nu-l strivească, Doamne ferește!, din greșeală, confundându-l cu vreun chiștoc aruncat pe jos.