Președintele Federației Sindicale Hipocrate: Săptămâna viitoare vom reîncepe protestele

Sindicaliștii din sănătate vor o nouă lege a sănătății, un statut al medicului și o lege specială pentru salarizarea din sistemul românesc de sănătate, iar dacă negocierile vor eșua, pe 18 aprilie vor intra în grevă generală, spun sindicaliștii, scrie Mediafax.Federația Sindicală Hipocrate cere o nouă lege a sănătății, salarii mai mari pentru medici și dacă este nevoie, chiar o lege a salarizării pentru medici. Totodată, sindicaliștii cer elaborarea unui statut al medicilor.Marți, reprezentanții sindicatelor au prezentat revendeicările lor în ședința Comisiei de Sănătate de la Camera Deputaților. În continuare ei amenință cu grevă generală în sistem, începând de săptămâna viitoare.

Recomandări

Membrii de sindicat afiliați la UJS Pro-Educația (FSE Spiru Haret) protestează astăzi în școlile sucevene

Un salvator de la SAJ Suceava a suferit un atac cerebral la volan, în timp ce conducea ambulanța spre o pacientă din Horodnic de Jos

Salariații de la CSM Suceava și DJST Suceava au aderat la protestul pe perioadă nedeterminată inițiat de Sindicatul Național Sport și Tineret