– Acesta a anunțat la Suceava că vor fi modificări substanțiale în contractul cadru cu medicii de familie de anul viitor
Prezent sâmbătă la Suceava, la Conferința Națională a Medicilor de Familie, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a anunțat că vor fi modificări substanțiale în contractul cadru de anul viitor pe care medicii de familie îl vor încheia cu casele de asigurări de sănătate.
Vasile Ciurchea nu a dorit să ofere detalii, însă a precizat că medicina primară va primi fonduri mult mai mari, urmărindu-se ca pacientul să își rezolve cele mai multe probleme de sănătate la nivelul medicului de familie și să dispară „presiunea” asupra spitalelor.
Președintele CNAS a răspuns întrebărilor medicilor de familie prezenți la conferința națională și a discutat despre aplicarea programului național de diabet și cel de evaluare a stării de sănătate a populației. Acesta a fost bombardat cu întrebări și i s-au expus mai multe probleme ale medicilor de familie, trebuind să clarifice punctual unele aspecte.
În conferința de presă care a urmat după discuțiile cu medici de familie, Vasile Ciurchea a declarat că 99% dintre medicii de familie din țară au semnat contracte cu casele de asigurări de sănătate în vederea participării la programul de evaluare a stării de sănătate a populației. La nivel național s-au tipărit 21,6 milioane de taloane care sunt împărțite populației pentru prezentarea la medicul de familie și la laboratoare de analize, înregistrându-se un număr infim de persoane decedate și pentru care s-au tipărit aceste documente, președintele CNAS precizând că acest fapt nu presupune pierderi financiare importante.
De asemenea, au apărut probleme din cauză că o parte dintre asigurați și-au schimbat adresa de domiciliu, însă s-a luat în calcul adresele aflate în baza de date a Ministerului Internelor și Reformei Administrative la începutul acestui an.
Primele taloane pe baza cărora sucevenii se vor programa la medic și apoi la un laborator ar urma să ajungă în județ săptămâna aceasta. La nivel național, 1,8 persoane născute în luna iulie vor primi aceste taloane, președintele CNAS explicând că s-a luat ca punct de repet luna nașterii pentru a nu se crea îmbulzeală la cabinetele medicilor de familie.





