Președintele CJ Suceava le-a transmis drumarilor care se ocupă de deszăpeziri că nu mai acceptă să audă că „iarna ne-a luat iar prin surprindere”

Gheorghe Șoldan s-a întânit cu responsabilii cu lucrările de deszapezire pe drumurile județene

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a solicitat drumarilor care se ocupă de lucrările de deszăpezire că în condițiile în care pentru zilele următoare sunt anunțate mai multe coduri galbene, inclusiv de ninsori, nu mai vrea să audă că „iarna ne-a luat prin surprindere”. „Ca urmare a avertizărilor de Cod Galben pentru județul Suceava, am cerut echipelor responsabile cu deszăpezirea pe drumurile județene să fie pregătite să intervină rapid și eficient. Miercuri, împreună cu reprezentanți ai Direcției Județene de Drumuri și Poduri, am fost în teren pentru a discuta direct cu cei care coordonează aceste intervenții”, a spus Gheorghe Șoldan. El le-a solicitat acestora să își ia toate măsurile necesare, să acopere drumurile județene la timp și să suplimenteze resursele unde este nevoie.
„Am luat legătura și cu prefectul județului, domnul Alexandru Moldovan, și l-am rugat să se asigure că responsabilii de intervențiile pe drumurile naționale sunt pregătiți, astfel încât să nu existe blocaje sau întârzieri care să pună în pericol traficul și siguranța cetățenilor. Este esențial ca intervențiile să fie bine coordonate pe toate drumurile din județ. Începând din această seară sunt prognozate ninsori și intensificări ale vântului, mai ales în zona montană. Nu vreau să aud că «iarna ne-a luat iar prin surprindere»”, a mai afirmat niercuri șeful administrației județene.
El a făcut un apel și către șoferi să-și echipeze mașinile de iarnă și să adapteze viteza la condițiile de drum.
Gheorghe Șoldan a ținut să îi asigure pe suceveni că va supraveghea personal modul în care se fac intervențiile pe drumurile din județul Suceava și nu va ezita să ia măsuri ferme, dacă vor exista nereguli.

Gheorghe Șoldan s-a întânit cu responsabilii cu lucrările de deszapezire pe drumurile județene
Gheorghe Șoldan s-a întânit cu responsabilii cu lucrările de deszapezire pe drumurile județene
Gheorghe Șoldan s-a întânit cu responsabilii cu lucrările de deszapezire pe drumurile județene
Gheorghe Șoldan s-a întânit cu responsabilii cu lucrările de deszapezire pe drumurile județene

Recomandări

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Șoldan a alocat încă aproape opt milioane de lei pentru refacerea infrastructurii din localitățile de munte afectate de calamitățile de la finalul lunii iulie

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații