Colaborare

Președintele CJ Suceava i-a solicitat omologului său din regiunea Cernăuți sprijin pentru urgentarea unui aviz de mediu necesar autostrăzii Suceava – Siret

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Șeful administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, i-a solicitat guvernatorului regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, să facă demersuri la Ministerul Mediului din Ucraina în vederea urgentării emiterii unui aviz de mediu din partea acestei țări necesar pentru autostrada A7 Suceava – Siret.
În cadrul unei videoconferințe, Gheorghe Flutur i-a spus omologului său de la Cernăuți că pentru proiectele de autostrăzi care ajung până în frontieră este necesar un aviz de mediu din partea țării învecinate celei în care se realizează investiția. „I-am solicitat sprijinul pe care vreau să ni-l dea la Ministerul Mediului de la Kiev. Noi am finalizat documentele pentru autostrada A7 Suceava – Siret, însă există o legislație internațională care spune că îți trebuie acordul țării vecine pentru autostrada care merge spre țara vecină. Și e vorba despre acordul de la Ministerul Mediului din partea ucraineană pentru a putea da drumul la finanțare la autostrada A7 Suceava – Siret”, a arătat Gheorghe Flutur.
El a adăugat că i-a solicitat și ministrului Mediului din România să discute cu omologul său din Ucraina, având în vedere că emiterea acestui aviz este o formalitate. „Mă grăbesc să obținem acest aviz pentru a putea să depunem la finanțare proiectul autostrăzii. Și cred că ambele părți sunt interesate în egală măsură de construcția acestei autostrăzi”, i-a transmis Gheorghe Flutur lui Ruslan Zaparaniuk. Acesta din urmă l-a asigurat pe șeful administrației județene că va avea sprijinul său în acest demers și a solicitat o cerere oficială din partea Consiliului Județean Suceava pentru a continua demersurile către Ministerul Mediului din Ucraina.

Recomandări

Dezvoltarea infrastructurii de frontieră România–Ucraina, susținută de președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la „bilaterala” de la Cernăuți

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava