Educație

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, absolvent al universității din Suceava, promite consolidarea parteneriatului cu mediul academic

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat joi seară la festivitatea de absolvire a studenților promoției 2025 a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Acesta a subliniat că și el a studiat la această instituție de învățământ superior și că este cel mai tânăr președinte de consiliu județean din țară și și-a exprimat încrederea că „viitorul Sucevei stă în tinerii care aleg să rămână aici sau să se întoarcă acasă”.
„Acum aproximativ un an am câștigat președinția CJ Suceava și mulți priveau neîncrezători faptul că un tânăr va conduce administrația județeană. Dar rezultatele au început să apară la scurt timp după preluarea mandatului, dovada clară că tinerii pot schimba lucruri. Trebuie doar să le întindem o mână”, a declarat șeful administrației județene.
Gheorghe Șoldan a afirmat că își dorește ca în mandatul său să crească numărul oportunităților pentru tineri pentru a avea motive să rămână în județul Suceava, „lângă familiile și prietenii lor”, iar pentru absolvenții care nu sunt suceveni, „să aleagă în continuare județul nostru”.
„USV e un partener important în acest proces, iar eu am fost de la început de partea dlui rector Mihai Dimian și a conducerii universității. Cu fapte, nu doar cu vorbe. Județul nostru se va dezvolta considerabil în următorii ani. Vine autostrada A7, modernizăm drumurile județene, extindem și eficientizăm aeroportul de la Salcea, investim în campusul de la Moara și în tot ce înseamnă viitor”, a declarat Gheorghe Șoldan, care a transmis felicitări atât absolvenților, cât și corpului profesoral, pentru calitatea învățământului academic sucevean.

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, absolvent al universității din Suceava, promite consolidarea parteneriatului cu mediul academic
Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, absolvent al universității din Suceava, promite consolidarea parteneriatului cu mediul academic
Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, absolvent al universității din Suceava, promite consolidarea parteneriatului cu mediul academic
Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, absolvent al universității din Suceava, promite consolidarea parteneriatului cu mediul academic
Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, absolvent al universității din Suceava, promite consolidarea parteneriatului cu mediul academic
Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, absolvent al universității din Suceava, promite consolidarea parteneriatului cu mediul academic

Recomandări

Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională pentru fiul președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională fiului președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului